Novena la Sfantul Rocco
Patronul persoanelor cu boli incurabile sau contagioase
(Apare de asemenea in diverse limbi ca St. Roque, St. Roch, St. Rochus)
Nascut la Montpellier, in Franta, in jurul anului 1295, se spune despre Sf. Rocco ca a avut de la nastere o cruce rosie marcata in mod miraculos pe piept. Parintii lui au fost omorati pe cand el avea aproape douazeci de ani. Tatal lui fusese guvernatorul orasului si deci i-a lasat o mostenire insemnata. Deghizat ca pelerin cersetor, Rocco a plecat spre Italia, care fusese lovita de ciuma. Inainte de a pleca si-a impartit averea saracilor si i-a lasat unchiului sau functia de guvernator al orasului Montpellier. Dupa ce a ajuns in Italia, si-a inchinat tot restul vietii celor bolnavi de ciuma, vindecandu-i cu semnul crucii. Oriunde mergea, ingrozitoarea boala disparea in fata prezentei sale pline de sfintenie si a miraculoasei sale puteri. A fost si el atins de ciuma, dar, conform legendei, s-a vindecat cu ajutorul unui caine care i-a lins ranile si i-a adus de mancare.
Rocco s-a intors in Franta, dar cand a ajuns la Montpellier a refuzat categoric sa-si dezvaluie identitatea. A starnit astfel banuieli, pentru ca se presupunea ca este un spion deghizat in pelerin. A fost arestat din ordinul guvernatorului (propriul sau unchi, dupa cum spun unii autori), iar dupa cinci ani (in 1327) a murit in inchisoare. Crucea miraculoasa insemnata pe pieptul lui, precum si un act care a fost gasit asupra lui i-au dezvaluit adevarata identitate. I s-au facut atunci funeralii publice. La cativa ani dupa aceea, numeroase miracole i-au confirmat calitatea de sfant.
Prima zi
O, sfinte si iubite Sfinte Rocco, fiu de parinti credinciosi si dar al Cerului, patron recunoscut al celor bolnavi in trup, aparator impotriva molimelor si al tuturor bolilor molipsitoare, vin la tine sa-ti cer ajutorul in numele Mamei Noastre Ceresti, Preasfanta Fecioara, pentru ca ti s-a dat puterea de a ajuta la vindecarea celor bolnavi.
Multi bolnavi si suferinzi iti cer ajutorul, acum ca esti in Ceruri. Iti cer si eu sprijinul, pentru ca sunt bolnav atat trupeste cat si sufleteste. Iti cer vindecarea mai ales pentru aceste lucruri (se spune intentia).
O, Doamne Dumnezeule, Iti cerem cu smerenie sa ne auzi rugaciunile din aceasta novena, ca sa fim vrednici sa imitam virtutile Sfintei Fecioare si sa aducem si alti oameni pacatosi catre inima Ta. Ajuta-ne sa dobandim harul cerut in aceasta novena, si mai cu seama linistea sufleteasca in vremuri de boala si suferinta. Amin.
(3) Tatal Nostru, (3) Bucura-te, Marie, (3) Slava Tatalui
Sf. Rocco, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.
Ziua a doua
Iubite St. Rocco, slavit marturisitor al lui Cristos, martir al iubirii de Dumnezeu si de semeni, sprijinitor si mangaietor al celor bolnavi, vin la tine gandindu-ma la viata ta sfanta din anii tineretii.
Cand aveai 20 de ani, ti-ai impartit averea mostenita cu cei saraci si i-ai ingrijit pe cei bolnavi in timpul molimei, cheltuindu-ti putinii bani pentru ingrijirea lor si punandu-ti in primejdie viata. Te rog sa ma ajuti in aceasta privinta / aceste privinte (se spune intentia).
Ocrotitorul nostru, Sfinte Rocco, roaga-te lui Dumnezeu sa fim patrunsi de spiritul iubirii fratesti pe care l-ai aratat in timpul acelei molime, si fie ca nimic sa nu impiedice zelul nostru de a-i sluji pe cei nevoiasi si bolnavi. Ajuta-ne sa fim vrednici de harul pe care I-l cerem Domnului cu aceasta novena, prin mijlocirea ta puternica. Amin.
(3) Tatal Nostru, (3) Bucura-te, Marie, (3) Slava Tatalui
Sf. Rocco, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.
Ziua a treia
O, Sf. Rocco, refugiu si aparator al tuturor celor ce sufera de boli incurabile, precum cancerul si SIDA, n-ai aratat nicio teama si n-ai dat semne de ezitare cand a fost vorba sa-i slujesti pe cei loviti de molima in calatoriile tale, iar ei te-au implorat sa ramai cu ei si sa nu-i parasesti niciodata, mai ales ca prezenta ta ii insufletea. Iti cer ajutorul in aceasta privinta / aceste privinte (se spune intentia).
O, iubitorule Sf. Rocco, te rugam cu smerenie sa mijlocesti pentru noi in fata tronului Celui Atotputernic, sa fim aparati de boli incurabile si de rele spirituale. Ajuta-ne sa dobandim harul pe care I-l cerem Domnului prin mijlocirea ta in aceasta novena, ca astfel sa fim cu totii vrednici sa stam alaturi de tine in Ceruri. Amin.
(3) Tatal Nostru, (3) Bucura-te, Marie, (3) Slava Tatalui Sf. Rocco, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.
Ziua a patra
O, Sf. Rocco, nobil model pentru saraci si lumina a sfinteniei in aceasta viata, chiar daca ai fost bolnav in timpul vietii, grija ta pentru cei bolnavi si suferinzi nu a scazut.
Domnul te-a lasat sa te molipsesti de boala, iar pe piciorul tau s-a facut de la ea o rana sangeranda care te-a chinuit groaznic.
Bunul Dumnezeu ti-a gasit leacul, iubite Sfinte Rocco; acum te rugam sa mijlocesti pentru noi, astfel incat ranile noastre spirituale sa se poata vindeca. Iti cer ajutorul in aceasta privinta / aceste privinte (se spune intentia). Roaga-te pentru noi, o, iubitorule al celor saraci si bolnavi, pentru ca si noi sa fim insufletiti de iubirea curata pentru semenii nostri, chiar si in toiul propriilor noastre suferinte. Ajuta-ne sa dobandim harul cerut Domnului in aceasta novena. Amin.
(3) Tatal Nostru, (3) Bucura-te, Marie, (3) Slava Tatalui
Sf. Rocco, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.
Ziua a cincea
O, iubite si iubitorule slujitor al Domnului, ocrotitor al celor ce sufera de boli incurabile sau molipsitoare, sustinator al sufletelor singuratice, vin la tine plin de uimire si multumire pentru harul deosebit primit de tine de la Dumnezeu, care a revarsat asupra ta binecuvantarile Lui. Te rog sa ma ajuti in aceasta privinta / aceste privinte (se spune intentia).
Iubite Sf. Rocco, roaga-te ca si noi sa ne putem cai pentru pacatele noastre, ca sa putem dobandi de la Domnul harul pe care-l cerem in aceasta novena, si mai cu seama apararea noastra de relele fizice si spirituale ce ne inconjoara pe drumul nostru catre Ceruri, acolo unde speram sa ne intalnim fata in fata. Amin.
(3) Tatal Nostru, (3) Bucura-te, Marie, (3) Slava Tatalui Sf. Rocco, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.
Ziua a sasea
O, renumit discipol al lui Cristos, patron al celor bolnavi, doresc sa ma impartasesc din harul pe care l-ai primit de la Domnul. Ma indrept catre tine prin aceasta novena sa te rog sa mijlocesti pentru mine, astfel incat virtutea smereniei sa fie unul din semnele mele de recunoastere ca bun crestin. Ajuta-ma sa inving ispita mandriei, ca sa-ti pot cere ajutorul, pentru ca sufletul meu bolnav are nevoie de sprijinul tau. Iti cer ajutorul in aceasta privinta / aceste privinte (se spune intentia).
Ajuta-ma in suferintele si boala mea si apara-ma de uneltirile Celui Rau. Roaga-te la Dumnezeu ca tara noastra sa fie ferita de orice molime, si fa sa putem trai cu totii alaturi de tine in Paradis. Amin.
(3) Tatal Nostru, (3) Bucura-te, Marie, (3) Slava Tatalui Sf. Rocco, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.
Ziua a saptea
O, Sf. Rocco, oglinda a supunerii in fata vointei lui Dumnezeu, intotdeauna gata a-i asculta porunca, tu, cel ce ai vazut greutatile vietii ca pe niste trepte catre mai buna slujire a aproapelui, si in acelasi timp ti-ai aratat vointa de a suferi pentru cei in nevoie. Ai facut aceasta atunci cand ai fost invinuit de o fapta pe care n-ai savarsit-o.
Prin vrednicia sacrificiilor si a suferintelor tale, te rugam, iubite Sfinte Rocco, sa te rogi Domnului sa fim patrunsi de aceeasi insufletire si sa acceptam cu curaj dispretul si insultele oamenilor din jur. Fie sa putem oferi defaimarea si alte nenorociri ce se abat asupra noastra ca rascumparare pentru pacatele noastre si spre luminarea semenilor nostri. Ajuta-ne sa intelegem ca greutatile ne ajuta sa devenim mai maturi in viata noastra de crestini, si ajuta-ne sa dobandim de la Dumnezeu harul cerut Lui in aceasta novena (se spune intentia). Amin.
(3) Tatal Nostru, (3) Bucura-te, Marie, (3) Slava Tatalui
Sf. Rocco, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.
Ziua a opta
O, blandule Sf. Rocco, discipol iubitor al lui Isus Cristos, laudam minunatele tale lucrari de iubire fata de aproapele. Datorita acestei iubiri, Dumnezeu te-a ales sa fii instrumentul nemarginitei Sale iubiri pentru cei saraci si suferinzi. Te rog sa ma ajuti in aceasta privinta / aceste privinte (se spune intentia).
Se spune ca Domnul te-a iubit atat de mult incat ti-a dezvaluit ziua si ceasul mortii, si astfel ai chemat un preot, ca sa te poti elibera de toate pacatele. Venim sa-ti invocam numele si sa-ti cerem ajutorul in acest ceas de suferinta; fie ca rugaciunile noastre sa poarte fructele sfinteniei si ale mantuirii eterne in Ceruri, unde speram sa fim cu tine pe veci. Amin.
(3) Tatal Nostru, (3) Bucura-te, Marie, (3) Slava Tatalui Sf. Rocco, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.
Ziua a noua
O, preasfinte marturisitor al lui Cristos, nepretuit dar al Cerului pentru omenirea pacatoasa si suferinda, priveste catre noi, iubite Sf. Rocco, din inaltul Cerurilor si da-ne ajutor, ca sa fim feriti de boli incurabile sau molipsitoare. Te rog mai cu seama sa ma ajuti in aceasta privinta / aceste privinte (se spune intentia). Fie ca trecerea de care te bucuri in fata Tatalui Ceresc sa aduca in noi adevaratul spirit al iubirii pentru cei suferinzi si pentru cei din jur. Roaga-te pentru comunitatea noastra, pentru tara si pentru intreaga lume, ca sa putem trece prin greutatile vietii cu veselie si bucurie, la fel cum si tu ai suferit greutati si boli in anii in care i-ai slujit pe cei din tara ta atunci cand au fost loviti de molima. Amin.
(3) Tatal Nostru, (3) Bucura-te, Marie, (3) Slava Tatalui
Sf. Rocco, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.
Traducere si adptare facute de www.novena.ro