Novena catre Sf. Blaziu – vindecatorul bolilor de gat
Patronul medicilor umani, al medicilor veterinari si al animalelor bolnave
La 3 februarie, in sarbatoarea Sf. Blaziu, are loc binecuvantarea impotriva bolilor de gat. Sunt binecuvantate doua lumanari care apoi sunt incurcisate si apropiate de gatul persoanelor, in timp ce se spune rugaciunea de binecuvantare.
Despre Sf. Blaziu se detin putine informatii. A fost episcop de Armenia si a fost martirizat pe timpul domniei lui Licinius. Sf. Blaziu provine dintr-o familie bogata, de origine nobila, fiind crescut in religia crestina, apoi a devenit episcop. Conform traditiei, Isus i-a transmis un mesaj special, acela de a se retrage in munti in timpul unei persecutii. Vanatorii l-au gasit intr-o pestera inconjurat de animale. Atunci cand a fost gasit de vanatori, Sf. Blaziu vindeca aceste animale. Acestia l-au capturat pentru suma care se stabilise pentru capul sau, si l-au adus in fata guvernatorului. In timp ce cobora muntele, Sf. Blaziu intalni un lup care era pe punctul de a ucide un porc si ruga lupul sa nu manance porcul deoarece acesta apartinea unei batrane. Lupul elibera porcul. In semn de recunostinta, in timp ce Sf. Blaziu se afla in inchisoare, femeia i-a adus paine si lumanari. Gardianul inchisorii se plangea de dureri de gat. Sf. Blaziu i-a atins gatul cu o lumanare si acesta a fost vindecat in mod miraculos. Guvernatorul a cerut ca Sf. Blaziu sa fie executat. Datorita vindecarii gardianului, Sf. Blaziu a devenit cunoscut drept vindecatorul bolilor de gat si patronul medicilor umani si veterinari.
Rugaciunea zilnica (Rugaciune la Sf. Blaziu - rugaciune de vindecare in cazul bolilor de gat).
Sfinte Blaziu, binefacator al omenirii si slujitor credincios al lui Dumnezeu, care din dragoste pentru Mantuitorul nostru-Domnul Nostru Isus Cristos- ai fost supus la chinuri groaznice pe care le-ai suportat cu rabdare si resemnare, apelez acum la mijlocirea ta. Fereste-ma de orice rau trupesc si sufletesc. Datorita meritelor tale speciale, Dumnezeu te-a inzestrat cu haruri deosebite pentru a vindeca pe cei care sufera de boli de gat. Scapa-ma si fereste-ma de astfel de boli, pentru a imi putea indeplini intotdeauna indatoririle- si cu ajutorul harului lui Dumnezeu, sa pot face bine. Apelez la ajutorul tau de medic al sufletelor, pentru a-mi marturisi cu sinceritate pacatele in sacramentul pocaintei si a obtine iertare pentru acestea, Amin.
Ziua intai
Doamne Isus Cristoase, Tu ai spus ca apostolii Tai sunt demni de Tine numai daca isi poarta crucea. Le-ai cerut sa aiba credinta pana la sfarsit. Sacrificarea vietii de catre slujitorul Tau, Sf. Blaziu, a fost placuta Tie. Moartea sa a incununat credinta lui fata de Tine si, pentru aceasta, l-ai iubit pe Sf. Blaziu.
O, Sf. Blaziu, crestinii din toate timpurile au apelat la ajutorul tau pentru vindecarea de boli de gat, iar tu ai aratat cat de aproapiat erai de Isus prin lunga lista de minuni infaptuite in numele Sau. Iti prezentam tie cererile si problemele noastre, in speranta ca apropierea ta de Isus iti va permite sa ne fii de ajutor. Asculta-ne, deci, rugaciunile si du-le la Isus, Amin.
Rugaciunea zilnica
3 Tatal Nostru, 3 Bucura-te Marie, 3 Slava Tatalui
Sf. Blaziu, fereste-ne de orice boala de gat!
Ziua a doua
Doamne Isuse Cristoase, Tu ai spus ca primii apostoli vor fi indelung persecutati de catre romani. Timp de 300 de ani, apostolii tai au fost masacrati, decapitati si aruncati ca hrana leilor, iar sangele martirilor a devenit samanta crestinatatii. Biserica Ta a continuat sa creasca. Din Biserica din Armenia, Sf. Blaziu este cel mai cunoscut martir.
O, Sf. Blaziu, curajul tau de a muri in numele lui Isus a devenit lumina pentru Biserica din Armenia. In calitate de episcop, ai aratat drumul, inspirand si pe altii sa fie credinciosi fata de Isus. Suprema marturisire a Evangheliei a fost insasi alegerea de a muri decat sa il tradezi pe Domnul Mantuitor. Imparte cu noi curajul tau pentru a fi martori ai prezentei lui Isus in lume. Fa sa iubim atunci cand suntem inclinati sa uram, sa iertam atunci cand suntem tentati sa ne razbunam. Inspira-ne sa indeplinim poruncile lui Isus in orice imprejurare, Amin.
Rugaciunea zilnica
3 Tatal Nostru, 3 Bucura-te Marie, 3 Slava Tatalui
Sf. Blaziu, fereste-ne de orice boala de gat!
Ziua a treia
O, Doamne Isuse Cristoase, ai lasat Euharistia ca marturie a prezentei tale in lume. Aceasta prezenta a ta, desi sacramentala, este reala, insa noi Te putem atinge si simti numai daca avem suficienta credinta. Ai poruncit Bisericii sa te ofere zilnic prin sf. Euharistie, pentru ca oricine sa poata simti prezenta Ta. Euharistia, jertfa Ta, a fost iubirea Sf. Blaziu, in timp ce se ascundea de persecutori, celebrand aceasta jertfa in pestera impreuna cu unii prieteni apropiati.
O, Sf. Blaziu, priveste cu blandete asupra noastra, cinstitorii tai care uneori intampina dificultati in a simti prezenta din sf. Euharistie. Ne lipseste credinta pentru ca vrem sa vedem pentru a crede. Renuntam cu usurinta la slujbele de duminica pentru alte activitati. Inspira-ne sa ne reinnoim credinta in sf. Euharistie si sa participam trup si suflet la aceasta jertfa, fiind sensibili la prezenta lui Isus, amin.
Rugaciunea zilnica
3 Tatal Nostru, 3 Bucura-te Marie, 3 Slava Tatalui
Sf. Blaziu, fereste-ne de orice boala de gat!
Ziua a patra
O, Doamne Isuse Cristoase, Tu ai spus apostolilor sa isi puna increderea in Tine atunci cand se aflau la judecata in fata guvernatorilor si regilor. Le-ai promis pe Duhul Sfant care va vorbi pentru ei si le va da curajul de care vor avea nevoie. Pentru aceasta, Sf. Blaziu a vorbit fara teama, afirmand ca nu va renunta la credinta in schimbul vietii.
O, Sf. Blaziu, da-ne convingerea ta conform careia credinta catolica este cea mai mare comoara a noastra si ajuta-ne sa nu renuntam la ea pentru nimic in lume. Fa ca exemplul tau sa ne dea curajul de a ne trai credinta si sa ne faca capabili de a corespunde cerintelor de ordin moral ale credintei noastre. Fa ca dragostea lui Isus sa ne faca mai puternici cu fiecare zi, Amin.
Rugaciunea zilnica
3 Tatal Nostru, 3 Bucura-te Marie, 3 Slava Tatalui
Sf. Blaziu, fereste-ne de orice boala de gat!
Ziua a cincea
O, Doamne Isuse Cristoase, Tu i-ai invatat pe apostoli ca trebuie sa traiasca fericirile pentru a face parte din imparatia Ta. Tu ai fost sarac, bland, umil si persecutat. De aceea, ai fost cel mai fericit dintre toti oamenii pentru ca ai trait fericirile in sensul cel mai deplin. Slujitorul Tau, Sf. Blaziu, a implinit fericirile cand si-a dat viata pentru apararea evangheliei.
O, Sf. Blaziu, insira-ne sa fim mereu cu sufletul umil, sa fim blanzi si modesti, pentru a fi vrednici de promisiunea vietii vesnice facuta de Isus celor care Il urmeaza. Fie ca fericirile sa ne patrunda viata! Fie ca noi sa aratam celorlalti frumusetea de a fi sarac, bland si umil in numele lui Isus! Sfinte drag, iti cerem sa mijlocesti pentru noi inaintea lui Isus, pentru a revarsa asupra noastra pe Duhul Sfant, amin.
Rugaciunea zilnica
3 Tatal Nostru, 3 Bucura-te Marie, 3 Slava Tatalui
Sf. Blaziu, fereste-ne de orice boala de gat!
Ziua a sasea
O, Doamne Isuse Cristoase, Tu ai vrut ca toti oamenii sa fie fratii si surorile Tale, pentru a forma o noua familie in credinta. Ai dorit ca toti oamenii sa devina apostoli ai Tai si sa faca parte dintr-o Imparatie in care intreaga umanitate sa devina copii ai Tatalui. Sfintii martiri reprezinta un grup ales in aceasta familie noua, in care credinta lor straluceste cu tarie.
O, Sf. Blaziu, Isus este foarte mandru de tine pentru credinta ta. Priveste spre noi, cinstitorii tai care inca se lupta in aceasta vale de lacrimi, avand o credinta tot mai mica din cauza vietii care uneori este foarte dura cu noi. Inspira-ne sa dam dovada de credinta ta, sa fie Isus taria noastra, pentru ca si noi sa putem face fata problemelor vietii, suferintelor si durerilor cu care ne confruntam, si sa nu ne temem de sacrificii, amin.
Rugaciunea zilnica
3 Tatal Nostru, 3 Bucura-te Marie, 3 Slava Tatalui
Sf. Blaziu, fereste-ne de orice boala de gat!
Ziua a saptea
O, Doamne Isuse Cristoase, Tu ai spus apostolilor Tai ca usa catre paradis este stramta si ca trebuie sa faca tot ce le sta in putinta pentru a putea intra pe acea usa. Vrei ca acestia sa fie tari in virtute si sa reziste la tentatii si la ocaziile de a pacatui. Ai afirmat cu putere sa paradisul nu este al acelora care cedeaza cu usurinta in fata pacatului, ci al acelora care rezista si raman puternici. Pentru aceasta, tu Ii coplesesti cu haruri.
O, Sf. Blaziu, ca episcop, deja ai avut o viata de erou, marcata de mortificare si post, pentru ca ti-ai disciplinat trupul pentru a fi puternic in problemele de ordin spiritual. Nu ai ezitat sa renunti la mancare si confort pentru a fi si mai aproape de Isus. Priveste spre noi, cinstitorii tai, cum ne luptam sa fim sfinti si sa avem credinta. Inspira-ne dragostea pentru post si mortificare pentru ca, fiind capabili sa ne disciplinam trupurile, sa ajungem la o relatie mai profunda cu Isus, amin.
Rugaciunea zilnica
3 Tatal Nostru, 3 Bucura-te Marie, 3 Slava Tatalui
Sf. Blaziu, fereste-ne de orice boala de gat!
Ziua a opta
O, Doamne Isuse Cristoase, ai infaptuit multe vindecari si, in trei randuri, ai poruncit ca mortii sa revina la viata. Ai aratat aspotolilor ca ai putere asupra vietii lor, asupra bolilor si mortii care pun pun stapanire pe viata lor, dar nu i-ai vindecat pe toti si nici nu ai inviat toti mortii. Boala si moartea au un rol in planul Tau mantuitor, iar Tu vrei ca acestea sa fie incluse in realitatea noastra pana la sfarsitul vietii noastre pamantesti.
O, Sf. Blaziu, acceptam boala si suferintele noastre, insa am fi fericiti si recunoscatori lui Isus daca am avea parte si de exceptii. Spune-I ca vindecarea noastra I-ar aduce cinste, onoare si ar contribui la raspandirea numelui Sau. Astfel, tot mai multi oameni Il vor urma pe Isus si vor deveni apostolii Sai prin mijlocirea ta, amin.
Rugaciunea zilnica
3 Tatal Nostru, 3 Bucura-te Marie, 3 Slava Tatalui
Sf. Blaziu, fereste-ne de orice boala de gat!
Ziua a noua
O, Doamne Isuse Cristoase, Tu ai prezis ca apostolii Tai vor muri ca martiri. De fapt, cu exceptia sf. Ioan, toti si-au varsat sangele pentru Tine. Te-ai bucurat pentru ei pentru ca au urmat calea trasata de Tine. Niciun slujitor nu este deasupra stapanului sau. Tie, care ai putere asupra mortii si asupra vietii, Iti place sa vezi cum apostolii isi dau viata pentru Tine, stiind ca Tu le poti da o viata mai buna, o existenta mai deplina.
O, Sf. Blaziu, Isus ti-a redat viata, iar acum esti in paradis, bucurandu-te alaturi de apostoli si de sfinti. Ai vazut deja cat de puternic este Dumnezeu, putere manifestata prin iubirea Sa pentru noi. Asculta-ne, deci, cererile si prezinta-le Celui atotputernic, pentru a cugeta la acestea si a le indeplini pentru noi, amin.
Rugaciunea zilnica
3 Tatal Nostru, 3 Bucura-te Marie, 3 Slava Tatalui
Sf. Blaziu, fereste-ne de orice boala de gat!