Sf. Severin de Noricum---abate (c.410-482)
n.: în c.410, nordul Africii
d.: la 8 ianuarie 482, Favianae, Noricum (azi Austria)
Sarbatoare: 8 ianuarie 

                În secolul al V-lea Imperiul Roman de Apus a fost treptat supus de catre invadatorii germanici: vizigoti, ostrogoti, vandali, suabi, burgunzi, alemani, franci. În devastarea generala numai realitatile si autoritatile crestine constituiau un punct ferm pentru supravietuire. Acesta este contextul istoric în care se înscrie figura si opera sfântului Severin, apostolul din Noricum. Nascut probabil dintr-o familie romana în jurul anului 410, dupa o sedere în Orient, în jurul anului 454 s-a stabilit în zona Dunarii, la granita dintre Noricum si Panonia, unde a ridicat manastiri apte sa ofere refugiu populatiilor amenintate si în acelasi timp puncte de iradiere a evangheliei printre triburile barbare.
Atras în egala masura spre viata contemplativa si de eremit precum si de activitatea misionara si favorizat de carisma profetiei, sfântul Severin a fost prevazator si pe plan uman. Într-adevar a înteles ca miscarea tinerelor popoare barbare era de neoprit si ca societatea romana decadenta ar fi capatat vigoare prin transfuzia cu aceste noi forte.
Era însa necesar sa li se deschida mintile spre adevarul evangheliei si, înainte de aceasta, sa se intre în contact direct. Printr-un gest curajos care i-a atras admiratia razboinicilor neciopliti, a ajuns la Comagene, care se afla deja în mâinile dusmanilor; dragostea concreta fata de cei nevoiasi a câstigat în mod definitiv inima simpla a „barbarilor”, începând cu sefii. Gibuld, regele Alemanilor, arata pentru el „cea mai mare reverenta si afectiune”, dupa cum zice biograful sau Eugipp, si îl asculta cu respect, docil asemenea unui fiu; Flacciteu, regele Rugilor, „îl consulta în actiunile periculoase ca pe un oracol ceresc”.
Nu au lipsit semne din cer care confirmau cuvintele sale. Într-o zi nora lui Flacciteu îl convinsese pe acesta, împotriva parerii lui Severin, sa nu acorde libertatea câtorva prizonieri; Severin l-a admonestat cu energie sa se teama de mânia lui Dumnezeu: în aceeasi noapte nepotul lui Flacciteu a fost luat prizonier de catre alt trib barbar si a obtinut libertatea numai prin interventia lui Severin.
Cinstit si iubit de catre poporul umil ca si de catre regi si razboinici, el a trait în saracie, fara a trage pentru sine nici un avantaj material: purta aceeasi camasa si vara si iarna, dormea putinele ore de somn întins pe pamânt, având soldurile încinse cu un ciliciu, iar în postul mare mânca numai o data pe saptamâna. A murit la 8 ianuarie 482. Ramasitele sale pamântesti sunt venerate acum la Frattamaggiore (Napoli) împreuna cu martirul Sosso.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa si Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei
Aducem multumiri speciale pentru disponibilitatea acestui text www.arcb.ro