Sfantul Iosif de Copertino (17 iunie 1603 –18 Septembrie 1663) - preot Sarbatoare: 18 septembrie Patronaj: elevi, studenti sau personae care au de sustinut examene, personae cu deficiente la nivel mintal, aviator, astronauti. Viata Sfantului Iosif de Copertino este o impletire de intamplari banale si de evenimente extraordinare. Deseori cadea in extaz si maini nevazute il purtau prin aer pana la Sf. Tabernacol, sau pana la icoanele Preacuratei Fecioare Maria, unde ramanea in rugaciune pana cand superiorul manastirii ii poruncea, chiar si numai cu gandul, sa revina la locul sau; din corpul lui, slabit de posturile indelungate, emana un parfum neobisnuit, ce se simtea la mare departare, astfel ca-i descoperea prezenta oriunde s-ar fi aflat; privirea lui patrundea adancul constiintelor, si nu de putine ori cei care se intalneau cu el se simteau chemati de Iosif si indemnati sa-si spele sufletul; toate aceste daruri extraordinare erau invaluite intr-o modestie si o bunatate care au facut din umilul calugar un mare prieten al copiilor si al tinerilor. Iosif s-a nascut in anul 1603, intr-o familie foarte saraca din satul Copertino, localitate aflata in apropierea orasului Brindisi, in sudul Italiei. Primele luni de viata le-a trait intr-un grajd, deoarece tatal a trebuit sa vanda tot ce avea pentru a-si plati datoriile facute. De mic s-a aratat un copil atat de neastamparat, incat mama a fost nevoita sa-l pedepseasca de multe ori. Pentru a-si castiga existenta, a fost dat ucenic la un cizmar, dar sederea pe scaunelul scund era o tortura atat de mare, incat tanarul Iosif s-a imbolnavit grav. Pe cand era bolnav, i-a promis lui Dumnezeu ca se va darui cu totul slujirii lui daca se va insanatosi. Dumnezeu ii asculta rugaciunea si, la varsta de 17 ani, Iosif bate la poarta franciscanilor conventuali de la Grotella si roaga sa fie primit; acestia apreciaza ca este incapabil de a invata ceva si refuza sa-l admita in randurile lor. Atunci, el s-a adresat calugarilor franciscani capucini, ce l-au primit ca frate laic, situatie pentru care nu se cerea o pregatire si cultura deosebita, multi dintre laici fiind chiar nestiutori de carte. Dupa cateva luni, i-au cerut sa dezbrace haina calugareasca ("a fost ca si cum mi-ar fi smuls pielea de pe spate"- va marturisi el mai tarziu), deoarece au observat ca deseori se oprea in loc si ramanea nemiscat, parca in afara de el insusi, scapand din mana tot ce avea; odata, intr-o astfel de situatie, a scapat un teanc de farfurii. Au considerat ca nu este sanatos. Chemarea lui Dumnezeu si vointa lui de fier i-au dat curaj sa se adreseze din nou fratilor de la Grotella. De data aceasta, i-au deschis poarta manastirii si i-au incredintat diferite munci simple, printre altele, si aceea de a purta grija de magarul gospodariei lor. Iosif s-a numit pe el insusi "frate magar", dar, indemnat de o pornire launtrica tainica, i-a rugat pe superiori sa-l ajute sa devina preot. Cu toate eforturile imense pe care le-a depus, rezultatele au fost extrem de slabe; totusi, tinandu-se seama de intensa viata spirituala a lui, precum si de faptul ca la ultimul examen a dat raspunsuri multumitoare - el va destainui ca a fost intrebat despre unicul subiect pe care il pregatise -superiorii si-au dat avizul favorabil si el a fost sfintit preot. Din acel moment, in viata lui Iosif din Copertino au intervenit din ce in ce mai des fenomene neobisnuite, dovada a iubirii lui Dumnezeu fata de el si a sfinteniei sufletului sau. Desi era aproape total neinitiat in probleme de teologie, avea darul divin al stiintei infuze si a dat raspunsuri clare, intelepte, asupra multor probleme delicate de doctrina si exegeza, atunci cand a fost consultat de diferiti teologi. "Fratele cel mai ignorant din tot Ordinul Franciscan" - asa se numea pe el insusi - a fost chemat la Roma; papa Urban al VIII-lea l-a primit in audienta, dar, dupa cateva cuvinte, fratele Iosif a cazut in extaz si suveranul Pontif a putut constata personal ceea ce se petrecea cu acest suflet ales. Vestea despre asemenea fenomene extraordinare atragea multimile in jurul lui si superiorii au fost nevoiti sa-l mute din manastire in manastire, pentru a evita aglomerarile si manifestarile exagerate. Iosif a primit totul cu umilinta si liniste. Oriunde ajungea, cauta sa fie de folos atat in manastire, cat si in afara, indeplinind sarcinile incredintate, ajutandu-i cu multa bunatate pe bolnavi si semanand in inimile tuturor iubirea fata de Preasfantul Sacrament al Euharistiei si de Preacurata Fecioara Maria. Spre sfarsitul vietii, superiorii au voit sa-l trimita in marele convent din Assisi, dar de data aceasta a intervenit insusi papa, sfatuindu-i sa-l trimita in alta parte: "La Assisi", spunea el, "un Sfantul Francisc este mai mult decat suficient". Si astfel, a fost trimis la Osimo, unde in ziua de 18 septembrie 1663, a incetat din viata. Pe patul de moarte, l-a asigurat pe superiorul sau ca nu avea nici un bun material pe care sa i-l incredinteze si l-a rugat sa-i inmormanteze trupul intr-un loc comun, ca sa fie uitat de toti cat mai curand. "Fratele magar", care si-a trecut examenele cu nespuse greutati, astazi este invocat cu incredere de catre cei ce se pregatesc la diferite probe ale harniciei si inteligentei lor. Preluare si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti 1982