Sfantul Grigore cel Mare-papa-(540-604)
Sarbatoare: 3 septembrie
"Da", - spunea papa Grigore cel Mare la inceputul pontificatului sau - "vom reforma si administratia bisericeasca, si legile canonice. Si semnul va fi acesta: reforma muzicii (liturgice)". Papa Grigore a intrunit in cel mai inalt grad toate calitatile omului de conducere, sensul datoriei, al masurii si al demnitatii. Istoricul protestant Harnack ii admira "intelepciunea, dreptatea, blandetea, puterea de initiativa, toleranta" si Bossuet il considera "modelul desavarsit al modului de guvernare a Bisericii". Se parea ca s-a nascut pentru a fi papa. La moartea tatalui sau, Gordian, desi foarte tanar, Grigore era deja "praefectus urbis"- "guvernator al Romei". Mostenirea ramasa de la tatal sau a folosit-o pentru intemeierea mai multor manastiri, iar casa parinteasca de pe colina Celio a transformat-o, de asemenea, intr-o manastire dedicata Sfantului Andrei, in care el s-a retras ca simplu calugar. Dar nu s-a bucurat mult timp de liniste, deoarece papa Pelagiu al II-lea l-a sfintit diacon si l-a trimis la Constantinopol, in calitate de apocrisar, adica ambasador pe langa imparatul Imperiului de Rasarit. Dupa sapte ani, se intoarce la Roma si isi reia viata linistita din manastirea lui, pana in anul 590, cand entuziasmul poporului si insistentele clerului si ale senatului din Roma ii incredinteaza conducerea suprema a Bisericii.
Nu era prea robust din punct de vedere fizic, ci, dimpotriva, era o fire bolnavicioasa, astfel ca prima serie din "Omiliile asupra Evangheliei" a trebuit sa fie citita de un secretar, deoarece lui ii era cu neputinta sa stea in picioare. Cu toate acestea, activitatea sa din timpul celor 14 ani de pontificat (de la 3 sept. 590 la 12 martie 604) pare de necrezut: organizeaza apararea Romei, amenintata de Aginulfo, cu care apoi a intretinut raporturi de buna vecinatate; administreaza avutul public cu minutioasa nepartinire, suplinind lipsurile functionarilor imperiali; se ingrijeste de aprovizionarea cu apa a orasului Roma; favorizeaza impamantenirea dijmasilor, eliminand orice forma de sclavie; insufletit de zelul pentru raspandirea credintei, propune si sustine misiunea Sf. Augustin de Canterbury in Anglia. Intotdeauna atent la problemele intregii crestinatati, nu desconsidera grijile marunte ale vietii de fiecare zi. Cu putin timp inainte de a muri, s-a interesat de o ocazie pentru a-i trimite episcopului din Chiusi o manta de iarna.
Cele 848 de scrisori ramase de la el si omiliile catre popor dovedesc limpede imensa activitate desfasurata de Papa Grigore cel Mare. In toate domeniile vietii bisericesti, a lasat urme adanci. Viata Sfantului Benedict si Liber regulae pastoralis - "Cartea pastoririi sufletelor" sunt citite si astazi cu mult interes si mult folos. S-a ocupat si de muzica sacra, cantarea folosita la oficierea sfintelor slujbe, si a stabilit normele care au dus la "cantarea gregoriana". A murit in ziua de 12 martie 604 si a fost inhumat in Bazilica "Sf. Petru". Noul Calendar a stabilit comemorarea lui pentru ziua de 3 septembrie, ziua in care a inceput activitatea de pastor suprem al Bisericii lui Cristos. Sfantul Grigore cel Mare apartine categoriei de oameni carora istoria le acorda titlul de "cel Mare"; el este cinstit atat in Biserica Apuseana, cat si in Biserica Rasariteana, fiind astfel o marturie vie a Bisericii, una, sfanta, catolica si apostolica.
Preluare si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti