Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

Pentru reusita la examene

Pentru reusita la examene

RUGĂCIUNE LA SFÂNTUL ANTON PENTRU BUNA REUȘITĂ LA EXAMENE

                    O Sfinte, înainte de a da examenele la care trebuie să mă prezint, eu mă plec la picioarele tale și te rog să mă ajuți cu luminile tale, cu înțelepciunea ta, pentru ca să nu ajung a mă rușina și a rătăci, dar să ies în schimb victorios în primejdie, pentru a da, astfel, și o dovadă de recunoștință părinților mei, care au suportat pentru binele meu orice sacrificiu. Ascultă-mă, o sfinte Antoane, și împlinește rugăciunea mea. Îți promit că voi fi mai silitor în sfânta slujire a lui Dumnezeu, că voi sacrifica de bună voie plăcerile și distracțiile pentru studiu și rugăciune, pentru a urma exemplul anilor tăi din tinerețe; și continuînd cu studiile, pe baza cărora voi voi întotdeauna să am principiile solide și înțelepte ale credinței creștine, nu voi fi neglijent în ceea ce privește îndeplinirea datoriilor mele față de Biserica lui Dumnezeu, învățătoare infalibilă a adevărului, și față de aproapele meu. O Sfinte al meu, ocrotitor al tineretului studios, tu care pentru știința ta prodigioasă ai fost salutat ”Chivotul Testamentului și Doctor Evanghelic”, luminează mintea, pentru ca sfânta teamă de Dumnezeu, început al oricărei înțelepciuni, să modeleze toate acțiunile vieții mele. Amin.

Tatăl nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui