Sf. Andrei, apostol
(n. Bethsaida din Galileea - d. Patras (Grecia), cca. 60 dupa Cristos)
Apostolului Andrei ii revine titlul de „Primul chemat”. Si este emotionant faptul ca in Evanghelie este amintita chiar si ora («patru dupa amiaza») primei sale intalniri cu Isus. Andrei a fost, apoi, cel care i-a comunicat fratelui sau Petru descoperirea Mesiei si l-a condus pe acesta in graba la el. Prezenta sa este subliniata mai ales in episodul inmultirii painilor. Mai mult, stim ca grecii care voiau sa-l cunoasca pe Isus se adresara chiar lui, iar acesta ii conduse la Invatatorul Divin. Nu avem alte informatii sigure despre el, chiar daca, in urmatoarele secole, au fost divulgate Fapte care il privesc, dar care sunt putin verosimile. Dupa parerea vechilor scriitori crestini, apostolul Andrei ar fi evanghelizat Asia mica si regiunile care se afla de-a lungul Marii Negre, ajungand pana la fluviul Volga. De aceea este cinstit ca patron al Romaniei, Ucrainei si Rusiei. Este miscatoare „pasiunea” – si aceasta tardiva – care povesteste moartea apostolului, care ar fi survenit la Patras, in Acaia: condamnat la chinul crucii, chiar el ar fi cerut sa fie atarnat pe o cruce speciala in forma de X (cruce care de atunci ii poarta numele) si care evoca, prin insasi forma sa, prima litera greaca a numelui lui Cristos. Cartea Vietile Sfintilor spune ca Andrei a mers in intampinarea crucii sale avand aceasta mareata invocatie pe buze: «Te salut Cruce, sfintita prin trupul lui Isus si impodobita de pietrele pretioase ale sangelui sau… Vin la tine cu certitudine si plin de bucurie, pentru ca tu sa primesti pe discipolul Celui care a murit rastignit pe tine. Cruce buna, dorita de mult timp, pe care mainile si picioarele Domnului au imbracat-o cu atata frumusete! Eu te-am iubit dintotdeauna si am dorit sa te imbratisez… Primeste-ma si du-ma la Invatatorul meu!».
Patronaj: pescari
Etimologie: Andrei = viril, viguros, din greaca
Emblema: cruce intersectata, plasa pescarului
Sarbatoare: 30 noiembrie
Rugaciune catre Sfantul Andrei
(Pentru novena la Sf. Apostol Andrei se recita timp de noua zile consecutiv rugaciunea de mai jos)
O, Sfinte Andrei, tu ai simtit o atractie deosebita spre o viata daruita lui Dumnezeu; ai fost ucenicul sfantului Ioan Botezatorul, iar cand acesta ti l-a aratat pe Isus - Mielul nepatat - tu n-ai ezitat nici o clipa in a-1 urma pe Isus. Mai mult, descoperind aceasta comoara de pret, tu n-ai ascuns-o, ci ai impartasit-o si fratelui tau, Petru.
Ce chemare deosebita ai avut! Sa fii apostol pentru primii dintre apostoli. Traditia noastra crestina te socoteste si te cinsteste ca pe apostolul tarii noastre. Tu ai pecetluit cu sangele tau marturia pe care ne-ai lasat-o ca mostenire.
Sfinte Andrei, roaga-te pentru noi!
Tatal Nostru… , Bucura-te Maria…, Slava Tatalui…