Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

Novena Catre Iubirea Milostiva

Novena Catre Iubirea Milostiva
NOVENA CATRE IUBIREA MILOSTIVA
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin
 
PRIMA ZI
 
RUGACIUNE PREGATITOARE
O Isuse al meu, mare-mi este durerea, vazand ca din nefericire te-am jignit de atatea ori. Insa tu, cu inima de Tata, nu numai ca m-ai iertat ci, prin cuvintele tale: “cereti si vi se va da”, ma incurajezi sa-ti cer ceea ce-mi este de trebuinta. Plin de incredere alerg la Iubirea ta Milostiva, ca sa-mi daruiasca ceea ce-ti cer prin aceasta novena, si mai ales harul de a-mi indrepta purtarea iar de acum inainte sa-mi marturisesc credinta prin fapte, traind dupa poruncile tale si sa ard de focul iubirii tale.
 
MEDITAREA primelor cuvinte din rugaciunea Tatal nostru:
 
Tata, este numele care i se potriveste lui Dumnezeu, deoarece lui ii datoram atat existenta noastra naturala pe care am primit-o cand am fost creati cat si existenta supranaturala a harului, care ne face fii sai adoptivi. El vrea ca sa-l numim Tata, intrucat ca fii il iubim, il ascultam si il respectam, si sa trezeasca in noi sentimente de iubire si increderea ca vom obtine ceea ce ii cerem.
 
Nostru, pentru ca, neavand Dumnezeu decat un Fiu natural, in iubirea sa infinita a voit sa aiba multi fii adoptivi, carora sa le daruiasca bogatiile sale si, avand toti acelasi Tata si fiind frati, sa ne iubim intre noi unul pe altul.
 
CERERE
O Isuse al meu, alerg la tine in suferinta prin care trec acum. Daca vrei sa fii indurator cu mizerabila ta creatura, fa sa triumfe bunatatea ta. Pentru iubirea si mila ta iarta-mi greselile mele; si chiar daca nu merit sa obtin ceea ce-ti cer, implineste-mi dorintele, daca este spre marirea ta si spre binele sufletului meu. Ma incredintez in mainile tale: fa te rog din mine ceea ce-ti place tie.
(Cerem harul pe care vrem sa-l obtinem prin aceasta novena).
 
RUGACIUNE
O Isuse al meu, fii tu pentru mine Tata, ocrotitor si calauza in pelerinajul meu pamantesc, ca nimic sa nu ma tulbure si sa nu ma indeparteze de la drumul care duce catre Tine.
 
Iar tu, Marie, Maica mea, care l-ai nascut si l-ai ingrijit cu mainile tale delicate pe Bunul Isus, invata-ma si ajuta-ma in implinirea datoriilor mele, calauzindu-ma pe drumul poruncilor. Spune-i lui Isus: “Primeste-l pe acest fiu, ti-l recomand cu toata puterea inimii mele de mama”.
3 Tatal nostru, Bucura-te Maria, Slava Tatalui.
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh
 
A DOUA ZI
 
RUGACIUNE PREGATITOARE
O Isuse al meu, mare-mi este durerea, vazand ca din nefericire te-am jignit de atatea ori. Insa tu, cu inima de Tata, nu numai ca m-ai iertat ci, prin cuvintele tale: “cereti si vi se va da”, ma incurajezi sa-ti cer ceea ce-mi este de trebuinta. Plin de incredere alerg la Iubirea ta Milostiva, ca sa-mi daruiasca ceea ce-ti cer prin aceasta novena, si mai ales harul de a-mi indrepta purtarea iar de acum inainte sa-mi marturisesc credinta prin fapte, traind dupa poruncile tale si sa ard in focul iubirii tale.
 
MEDITAREA cuvintelor rugaciunii Tatal nostru: “Care esti in ceruri”.
Noi spunem „care esti in ceruri”, desi Dumnezeu se afla in orice loc ca Domn al cerului si al pamantului, pentru ca gandul la cer sa ne determine sa-l iubim cu mai multa ardoare si traind in aceasta viata ca niste pelerini, sa nazuim spre lucrurile ceresti.
 
CERERE
O Isuse al meu, alerg la tine in suferinta prin care trec acum. Daca vrei sa fii indurator cu mizerabila ta creatura, fa sa triumfe bunatatea ta. Pentru iubirea si mila ta iarta-mi greselile mele; si chiar daca nu merit sa obtin ceea ce-ti cer, implineste-mi dorintele, daca este spre marirea ta si spre binele sufletului meu. Ma incredintez in mainile tale: fa din mine ceea ce-ti place tie.
(Cerem harul pe care vrem sa-l obtinem prin aceasta novena).
 
RUGACIUNE
O Isuse al meu, stiu ca tu ii ridici pe cei cazuti, ii eliberezi din inchisoare pe cei inchisi, nu-l dispretuiesti pe cel nenorocit si iti indrepti privirea plina de iubire si mila catre cei nevoiasi. De aceea te rog sa ma asculti, deoarece trebuie sa vorbesc cu tine despre mantuirea sufletului meu si sa primesc sfaturile tale mantuitoare.
Pacatele mele ma infioara, Isuse al meu; mi-e rusine de nerecunostinta si neincrederea mea. 
Mi-e atat de frica pentru ca tu mi-ai acordat timp ca sa fac binele si eu l-am folosit rau, ba mai mult, te-am si jignit.
Alerg la tine Doamne, pentru ca tu ai cuvintele vietii vesnice.
3 Tatal nostru, Bucura-te Maria, Slava Tatalui.
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh
 
 
 
A TREIA ZI
 
RUGACIUNE PREGATITOARE
O Isuse al meu, mare-mi este durerea, vazand ca din nefericire te-am jignit de atatea ori. Insa tu, cu inima de Tata, nu numai ca m-ai iertat ci, prin cuvintele tale: “cereti si vi se va da”, ma incurajezi sa-ti cer ceea ce-mi este de trebuinta. Plin de incredere alerg la Iubirea ta Milostiva, ca sa-mi daruiasca ceea ce-ti cer prin aceasta novena, si mai ales harul de a-mi indrepta purtarea iar de acum inainte sa-mi marturisesc credinta prin fapte, traind dupa poruncile tale si sa ard in focul iubirii tale.
 
MEDITAREA cuvintelor rugaciunii Tatal nostru: “Sfinteasca-se numele tau”.
Este primul lucru pe care trebuie sa-l dorim, primul lucru pe care sa-l cerem in rugaciune, intentia care trebuie sa conduca toata munca si faptele noastre: ca Dumnezeu sa fie cunoscut, iubit, slujit si adorat, si ca sa se supuna puterii sale orice creatura.
 
CERERE
O Isuse al meu, alerg la tine in suferinta prin care trec acum. Daca vrei sa fii indurator cu mizerabila ta creatura, fa sa triumfe bunatatea ta. Pentru iubirea si mila ta iarta-mi greselile mele; si chiar daca nu merit sa obtin ceea ce-ti cer, implineste-mi dorintele, daca este spre marirea ta si spre binele sufletului meu. Ma incredintez in mainile tale: fa din mine ceea ce-ti place tie.
(Cerem harul pe care vrem sa-l obtinem prin aceasta novena).
 
RUGACIUNE
O Isuse al meu, deschide-mi portile indurarii tale, fa sa ramana in mine sigiliul intelepciunii tale, fa ca sa ma eliberez de orice afectiune nepermisa si sa-ti slujesc cu iubire, bucurie si sinceritate. Intarit de parfumul placut al cuvantului tau dumnezeiesc si a poruncilor tale, sa inaintez mereu in trairea virtutilor.
3 Tatal nostru, Bucura-te Maria, Slava Tatalui.
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh
 
 
 
A PATRA ZI
 
RUGACIUNE PREGATITOARE
O Isuse al meu, mare-mi este durerea, vazand ca din nefericire te-am jignit de atatea ori. Insa tu, cu inima de Tata, nu numai ca m-ai iertat ci, prin cuvintele tale: “cereti si vi se va da”, ma incurajezi sa-ti cer ceea ce-mi este de trebuinta. Plin de incredere alerg la Iubirea ta Milostiva, ca sa-mi daruiasca ceea ce-ti cer prin aceasta novena, si mai ales harul de a-mi indrepta purtarea iar de acum inainte sa-mi marturisesc credinta prin fapte, traind dupa poruncile tale si sa ard in focul iubirii tale.
 
MEDITAREA cuvintelor rugaciunii Tatal nostru: “Vie Imparatia ta”.
Cu aceasta invocatie cerem sa ne dea imparatia harului si favorurile cerului. Adica, imparatia celor drepti si imparatia maririi in care El domneste in pace desavarsita cu cei fericiti. Cerem totodata si sfarsitul imparatiei pacatului, al diavolului si al intunericului.
 
CERERE
O Isuse al meu, alerg la tine in suferinta prin care trec acum. Daca vrei sa fii indurator cu mizerabila ta creatura, fa sa triumfe bunatatea ta. Pentru iubirea si mila ta iarta-mi greselile mele; si chiar daca nu merit sa obtin ceea ce-ti cer, implineste-mi dorintele, daca este spre marirea ta si spre binele sufletului meu. Ma incredintez in mainile tale: fa din mine ceea ce-ti place tie.
(Cerem harul pe care vrem sa-l obtinem prin aceasta novena).
 
RUGACIUNE
Doamne, ai mila de mine si fa inima mea asemenea inimii tale. Ai mila de mine, Dumnezeul meu, si elibereaza-ma de tot ceea ce ma impiedica sa ajung la tine, iar in ceasul mortii fa ca sufletul meu sa nu auda infricosatoarea sentinta a condamnarii, ci cuvintele mangaietoare ale glasului tau: “Vino, tu cel binecuvantat de Tatal meu”, iar sufletul meu sa se bucure la vederea fetei tale.
3 Tatal nostru, Bucura-te Maria, Slava Tatalui.
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh
 
A CINCIA ZI
 
RUGACIUNE PREGATITOARE
O Isuse al meu, mare-mi este durerea, vazand ca din nefericire te-am jignit de atatea ori. Insa tu, cu inima de Tata, nu numai ca m-ai iertat ci, prin cuvintele tale: “cereti si vi se va da”, ma incurajezi sa-ti cer ceea ce-mi este de trebuinta. Plin de incredere alerg la Iubirea ta Milostiva, ca sa-mi daruiasca ceea ce-ti cer prin aceasta novena, si mai ales harul de a-mi indrepta purtarea iar de acum inainte sa-mi marturisesc credinta prin fapte, traind dupa poruncile tale si sa ard in focul iubirii tale.
 
MEDITAREA cuvintelor rugaciunii Tatal nostru: “Faca-se voia ta precum in cer asa si pe pamant”.
Aici cerem ca vointa lui Dumnezeu sa se realizeze in toate creaturile: cerem aceasta cu tarie, si perseverenta, in curatie si desavarsire; cerem sa o indeplinim noi insine, in orice fel si pe orice cale ni se va face cunoscuta.
 
CERERE
O Isuse al meu, alerg la tine in suferinta prin care trec acum. Daca vrei sa fii indurator cu mizerabila ta creatura, fa sa triumfe bunatatea ta. Pentru iubirea si mila ta iarta-mi greselile mele; si chiar daca nu merit sa obtin ceea ce-ti cer, implineste-mi dorintele, daca este spre marirea ta si spre binele sufletului meu. Ma incredintez in mainile tale: fa din mine ceea ce-ti place tie.
(Cerem harul pe care vrem sa-l obtinem prin aceasta novena).
 
RUGACIUNE
O Isuse al meu, da-mi o credinta vie si fa ca sa implinesc cu fidelitate poruncile tale si cu inima plina de iubirea si mila ta sa alerg pe drumul voit de tine.
Fa-ma sa gust dulceata Duhului tau si sa fiu infometata de a implini vointa ta divina, pentru ca umila mea slujire sa-ti fie mereu placuta si agreabila.
Sa ma binecuvanteze, Isuse al meu, Atotputernicia Tatalui. Sa ma binecuvanteze Intelepciunea ta. Prea blanda dragoste a Duhului Sfant sa-mi daruiasca binecuvantarea sa si sa ma pazeasca pentru viata cea vesnica.
3 Tatal nostru, Bucura-te Maria, Slava Tatalui.
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh
 
 
 
A SASEA ZI
 
RUGACIUNE PREGATITOARE
O Isuse al meu, mare-mi este durerea, vazand ca din nefericire te-am jignit de atatea ori. Insa tu, cu inima de Tata, nu numai ca m-ai iertat ci, prin cuvintele tale: “cereti si vi se va da”, ma incurajezi sa-ti cer ceea ce-mi este de trebuinta. Plin de incredere alerg la Iubirea ta Milostiva, ca sa-mi daruiasca ceea ce-ti cer prin aceasta novena, si mai ales harul de a-mi indrepta purtarea iar de acum inainte sa-mi marturisesc credinta prin fapte, traind dupa poruncile tale si sa ard in focul iubirii tale.
 
MEDITAREA cuvintelor rugaciunii Tatal nostru: “painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi”.
Aici cerem painea cea mai minunata care este Preasfantul Sacrament; hrana obisnuita a sufletului nostru care este harul; sacramentele si inspiratiile cerului. Cerem si hrana necesara pentru a pastra viata trupului, care trebuie procurata cu cumpatare.
Spunem noastra painii Euharistice, deoarece este randuita pentru nevoia noastra si deoarece Mantuitorul ni se daruieste in Sfanta Impartasanie.
Spunem cea de toate zilele, recunoscand ca depindem in mod obisnuit de Dumnezeu in toate, trup si suflet, in orice ceas si in orice moment.
Zicand da-ne-o noua astazi, implinim un act de caritate, cerand-o pentru toti oamenii, fara a avea grija zilei de maine.
 
CERERE
O Isuse al meu, alerg la tine in suferinta prin care trec acum. Daca vrei sa fii indurator cu mizerabila ta creatura, fa sa triumfe bunatatea ta. Pentru iubirea si mila ta iarta-mi greselile mele; si chiar daca nu merit sa obtin ceea ce-ti cer, implineste-mi dorintele, daca este spre marirea ta si spre binele sufletului meu. Ma incredintez in mainile tale: fa din mine ceea ce-ti place tie.
(Cerem harul pe care vrem sa-l obtinem prin aceasta novena).
 
RUGACIUNE
O Isuse al meu, Tu care esti izvor de viata, da-mi sa beau apa cea vie care izvoraste din tine, pentru ca, gustandu-te pe tine, sa nu-mi mai fie sete decat de tine; scufunda-ma cu totul in oceanul iubirii si milei tale si reinnoieste-ma cu Preapretiosul tau Sange prin care m-ai rascumparat. Spala cu apa Preasfantei tale Coaste toate petele prin care am patat haina frumoasa a nevinovatiei de la botez. Umple-ma, Isuse al meu, de Duhul tau cel Sfant si purifica-mi trupul si sufletul.
3 Tatal nostru, Bucura-te Maria, Slava Tatalui.
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh
 
A SAPTEA ZI
 
RUGACIUNE PREGATITOARE
O Isuse al meu, mare-mi este durerea, vazand ca din nefericire te-am jignit de atatea ori. Insa tu, cu inima de Tata, nu numai ca m-ai iertat ci, prin cuvintele tale: “cereti si vi se va da”, ma incurajezi sa-ti cer ceea ce-mi este de trebuinta. Plin de incredere alerg la Iubirea ta Milostiva, ca sa-mi daruiasca ceea ce-ti cer prin aceasta novena, si mai ales harul de a-mi indrepta purtarea iar de acum inainte sa-mi marturisesc credinta prin fapte, traind dupa poruncile tale si sa ard in focul iubirii tale.
 
MEDITAREA cuvintelor rugaciunii Tatal nostru: “Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.
Ii cerem lui Dumnezeu sa ne ierte datoriile noastre care sunt pacatele si pedepsele datorate lor; pedepse enorme care nu pot fi rascumparate decat cu Sangele Bunului Isus, cu darurile harului si ale naturii primite de la Dumnezeu si cu tot ceea ce suntem si avem. Si ne angajam prin aceasta cerere sa-i iertam aproapelui nostru datoriile fata de noi, injuriile si insultele pe care ni le-a adus, fara razbunare, uitandu-le pentru totdeauna. Astfel, Dumnezeu ne pune in mana judecata noastra, deoarece daca iertam ne va ierta si daca nu-i iertam pe altii nici El nu ne va ierta pe noi.
 
CERERE
O Isuse al meu, alerg la tine in suferinta prin care trec acum. Daca vrei sa fii indurator cu mizerabila ta creatura, fa sa triumfe bunatatea ta. Pentru iubirea si mila ta iarta-mi greselile mele; si chiar daca nu merit sa obtin ceea ce-ti cer, implineste-mi dorintele, daca este spre marirea ta si spre binele sufletului meu. Ma incredintez in mainile tale: fa din mine ceea ce-ti place tie.
(Cerem harul pe care vrem sa-l obtinem prin aceasta novena).
 
RUGACIUNE
O Isuse al meu, stiu ca chemarea ta se adreseaza tuturor, stiu ca esti prezent in cei umili, ca iubesti pe cel care te iubeste, ca iei apararea celui sarac, ca ai mila de toti si nu dispretuiesti nimic din ceea ce ai creat; ascunzi lipsurile oamenilor, ii astepti sa se converteasca, il intampini pe cel pacatos cu iubire si indurare. Da-mi, Doamne, sa beau din izvorul vietii; iarta-ma si distruge in mine tot ceea ce se opune legii tale divine.
3 Tatal nostru, Bucura-te Maria, Slava Tatalui.
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh
 
A OPTA ZI
 
RUGACIUNE PREGATITOARE
O Isuse al meu, mare-mi este durerea, vazand ca din nefericire te-am jignit de atatea ori. Insa tu, cu inima de Tata, nu numai ca m-ai iertat ci, prin cuvintele tale: “cereti si vi se va da”, ma incurajezi sa-ti cer ceea ce-mi este de trebuinta. Plin de incredere alerg la Iubirea ta Milostiva, ca sa-mi daruiasca ceea ce-ti cer prin aceasta novena, si mai ales harul de a-mi indrepta purtarea iar de acum inainte sa-mi marturisesc credinta prin fapte, traind dupa poruncile tale si sa ard in focul iubirii tale.
 
MEDITAREA cuvintelor rugaciunii Tatal nostru: “Si nu ne duce pe noi in ispita”.
Cerand Domnului sa nu ne lase sa cadem in ispita, recunoastem ca El ingaduie ispita spre folosul nostru; slabiciunea noastra pentru a o invinge; taria divina pentru victoria noastra. Domnul nu le refuza harul celor care se impotrivesc acestor mari dusmani.
Cerand sa nu ne lase sa cadem in ispita, il rugam sa ne ajute sa nu mai adaugam alte datorii la cele pe care le avem deja.
 
CERERE
O Isuse al meu, alerg la tine in suferinta prin care trec acum. Daca vrei sa fii indurator cu mizerabila ta creatura, fa sa triumfe bunatatea ta. Pentru iubirea si mila ta iarta-mi greselile mele; si chiar daca nu merit sa obtin ceea ce-ti cer, implineste-mi dorintele, daca este spre marirea ta si spre binele sufletului meu. Ma incredintez in mainile tale: fa din mine ceea ce-ti place tie.
(Cerem harul pe care vrem sa-l obtinem prin aceasta novena).
 
RUGACIUNE
O Isuse al meu, fii ocrotitorul si mangaierea sufletului meu; fii aparatorul meu in orice ispita si ocroteste-ma cu scutul adevarului tau. Fii insotitorul si speranta mea; apararea si locul de refugiu impotriva tuturor pericolelor sufletului si trupului meu. Fii calauza mea in mare imensa si nesigura a acestei lumi si binevoieste a ma mangaia in necazul meu. Marea ta iubire si mila sa fie pentru mine portul sigurantei. Numai aici voi fi liber de inselaciunile diavolului.
3 Tatal nostru, Bucura-te Maria, Slava Tatalui.
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh
 
A NOUA ZI
 
RUGACIUNE PREGATITOARE
O Isuse al meu, mare-mi este durerea, vazand ca din nefericire te-am jignit de atatea ori. Insa tu, cu inima de Tata, nu numai ca m-ai iertat ci, prin cuvintele tale: “cereti si vi se va da”, ma incurajezi sa-ti cer ceea ce-mi este de trebuinta. Plin de incredere alerg la Iubirea ta Milostiva, ca sa-mi daruiasca ceea ce-ti cer prin aceasta novena, si mai ales harul de a-mi indrepta purtarea iar de acum inainte sa-mi marturisesc credinta prin fapte, traind dupa poruncile tale si sa ard in focul iubirii tale.
 
MEDITAREA cuvintelor rugaciunii Tatal nostru: “Ci ne mantuieste de cel rau”.
Ii cerem lui Dumnezeu sa ne pazeasca de orice rau, de relele sufletesti si trupesti, de cele vesnice si de cele pamantesti; de cele prezente, trecute si viitoare; de vicii si de pasiunile dezordonate; de inclinatiile rele, de duhul maniei si al mandriei. Si cerem aceasta spunand amin, cu tarie, afectiune si incredere, deoarece Dumnezeu vrea si porunceste sa cerem asa.
 
CERERE
O Isuse al meu, alerg la tine in suferinta prin care trec acum. Daca vrei sa fii indurator cu mizerabila ta creatura, fa sa triumfe bunatatea ta. Pentru iubirea si mila ta iarta-mi greselile mele; si chiar daca nu merit sa obtin ceea ce-ti cer, implineste-mi dorintele, daca este spre marirea ta si spre binele sufletului meu. Ma incredintez in mainile tale: fa din mine ceea ce-ti place tie.
(Cerem harul pe care vrem sa-l obtinem prin aceasta novena).
 
RUGACIUNE
O Isuse al meu, spala-ma cu Sangele izvorat din Coasta ta divina, ca sa ma intorc curat la viata harului tau. Intra, Doamne, in camera mea saraca si odihneste-te cu mine: insoteste-ma pe drumul greu al vietii mele ca sa nu ma pierd.
Ajuta, Doamne, slabiciunii sufletului meu si mangaie-ma in durerile inimii spunandu-mi ca, pentru mila ta, nu vei inceta sa ma iubesti si vei fi intotdeauna cu mine.
3 Tatal nostru, Bucura-te Maria, Slava Tatalui.
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
 
Disponibila via internet de pe www.collevalenza.it