Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

N. la Sarb. Cristos Regele Universului

N. la Sarb. Cristos Regele Universului
La sfarsitul anului liturgic se celebreaza cea de-a 34 duminica din perioada numita „timpul de peste an”. Aceasta duminica, celebrata de regula in ultimele zece zile din luna noiembrie, este dedicata lui Cristos, Regele universului. Prin aceasta sarbatoare se doreste a se accentua faptul ca Isus Cristos, Mantuitorul, este Stapanul istoriei, incepului si sfarsitul timpului. Instituirea acestei sarbatori a fost decisa de catre papa Pius al XI-lea la 11 decembrie 1925, la inchiderea jubileului celebrat in acel an. Dupa cum scria parintele Francesco Maria Avidano, cercetator, aceasta celebrare este menita a fi o reintoarcere de la strigatul blasfem impotriva lui Isus, din evanghelii: «Nu avem alt rege decat pe Cezar». In cele trei zile ce preced solemnitatea lui Cristos - Regele universului crestinii recita un triduum special, prin ale carui invocatii se cere in special ca inima lui Isus sa triumfe in fata tuturor obstacolelor din calea imparatiei iubirii sale. Mai mult, prin mijlocirea Sf. Fecioare se inalta rugaciuni pentru ca toate popoarele – dezbinate prin rana pacatului – sa se supuna iubirii lui Cristos. La 11 iunie 1899, papa Leon al XIII-lea a inchinat Biserica, lumea si intreaga omenire lui Cristos. Prin recitarea publica a rugaciunii in sarbatoarea lui Cristos – Regele universului se poate obtine indulgenta plenara. Actul de consacrare este incarcat de apeluri la iubirea lui Cristos adresate intregii omeniri, o iubire devenita vizibila prin insasi rastignirea pe cruce. De asemenea, rugaciunea este o cerere publica de iertare, dupa cum umeaza: «Din pacate, multi nu te-au cunoscut niciodata; multi, dispretuind poruncile tale, s-au lepadat de tine. O, preamilostive Isuse, ai mila si de unii si de altii si atrage-i pe toti la Inima ta preasfanta! O, Isuse, fii Regele nu doar al acelora care nu s-au indepartat niciodata de tine, ci si al acelora care te-au parasit».

+ISTORIE:
Sarbatoarea lui Cristos Regele universului a fost stabilita de Papa Pius al XI-lea, la 11 decembrie 1925.
Sarbatoare este si ultima duminica din timpul de peste an al Bisericii. Duminica urmatoare va fi prima Duminica din Advent.

+CUVANTUL LUI DUMNEZEU:
“Mi-a fost data toata puterea in cer si pe pamant. Asadar, mergand, faceti ucenci din toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i sa tina toate cate v-am poruncit! Si iata, eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul lumii!” (Matei 28, 18).
Acestea sunt ultimele cuvinte ale lui Cristos cel inviat in evanghelia sfantului Matei. Ele ne ajuta sa descoperim dimensiunile nebanuite ale misteruluilui pe care Biserica il sarbatoreste pentru a incorona anul liturgic: misterul lui Cristos Rege, al regalitatii lui Cristos.

+EXPLICATII
Faptul ca Cristos este Rege, inseamna a afirma, la un prim nivel, ca Cristos are putere nu numai asupra pamantului, dar asupra intregului cosmos.
Inseamna si a proclama ca el este stapanul istoriei pentru toate popoarele si in toate timpurile si ca el conduce in mod suveran destinul fiecarui om, al fiecarui cuplu, al fiecarei familii, al fiecarei comunitati…
A ne ruga lui Cristos Rege, inseamna a recunoaste ca iubirea lui Cristos ii da toate drepturile; inseamna a recunoaste ca Cristos are dreptul sa ne iubeasca cum vrea, atat cat vrea.
Acela pe care il sarbatorim ca Regele nostru, este Fiul lui Dumnezeu care este de asemenea fiul Mariei. Stapanul timpului si al istoriei a spus ”mama” unei femei de pe pamant, si este acelasi Isus Cristos care are toata puterea in cer.
Destui oameni, este adevarat, chiar printre crestini, s-ar putea supara pe aceasta sarbatoare a lui Cristos Rege, spunand: ”aceasta stapanire a lui Cristos asupra istoriei nu este cu adevarat evidenta!” Dar Isus ne-a prevenit de mai inainte, cand el i-a raspuns lui Pilat: ”Imparatia mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18,37).
Sarbatoarea lui Cristos Rege nu celebreaza triumful Bisericii, dar mai degraba intrarea Bisericii in opera universala a lui Cristos cel milostiv. Dar in acest Domn atat de apropiat de noi, noi il recunoastem cu bucurie, cu entuziasm, pe stapanul lumiii si al istoriei, ”pentru ca in numele lui Isus sa se plece tot genunchiul in cer, pe pamant, si in tot locul, si orice limba sa proclame: ‘Isus Cristos este Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatal’”.

+SA NE RUGAM ASTFEL IN FIECARE ZI A NOVENEI*:
*In numele Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfant. Amin!
*Cantati (recitati) un mic cantec in cinstea Duhului Sfant, pe care il cunoasteti.
*Rugaciunea Novenei
Doamne, in aceasta zi, in care noi preamarim maretia ta, in care suntem asa de fericiti sa-ti aducem multumirea noastra, fa-ne sa renuntam la toate adevarurile noastre, meschine si triste, pentru a imbratisa Adevarul, unic, al tau. Vino si domneste in inimile noastre, vino sa intemeiezi acolo pacea pe care tu singur o poti da.
Fa-ne sa traim dupa legea imparatiei tale, primeste-ne in milostivirea ta, intipareste-o in inimile noastre prin focul Duhului tau. Invata-ne sa nu retinem nimic pentru noi insine, pentru ca Dumnezeu sa poata ocupa tot locul in inimile noastre.
Noi te aclamam si te alegem, pe tine mantuitorul nostru, pe tine „alfa si omega, acela care este, care era si care vine, Cel Atotputernic”. Tu singur poti umple inimile noastre, tu singur, Doamne, da un sens vietilor noastre, tu esti Isus, Cristos si Domn!
Noi toti de pe pamant avem nevoie de tine.
Tie, Mielul lui Dumnezeu, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, sa-ti fie Imparatia, Puterea si Slava, in vecii vecilor. Amin!
*Cantati un cantec de lauda, pe care il cunoasteti, spre Slava lui Isus Cristos.
*Pastrati un timp de tacere si de multumire.
*Rugati-va un Tatal Nostru si un Bucura-te Marie.
*In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!

*CRISTOS REGELE SA NE BINECUVANTEZE!

*Ca zile de recitare a acestei novene se ia in calcul ziua de sambata (cu o zi inaintea zilei de Dumnica in care se  celebreaza sarbatoarea Cristos Regele Universului - ca ultima zi a novenei) si se merge inapoi 9 zile in ziua de vineri cu (10 zile inaintea Sarbatorii) ca prima zi a novenei.

De exemplu: Daca intr-un an Sarbatoarea cade Duminica  23 noiembrie - ziua de sambata 22 noiembrie va fi cea de a noua si ultima a novenei , in timp ce ziua de vineri 14 noiembrie va fi prima zi a novenei.