Sfântul Grigore Luminătorul---Apostolul armenilor
Sarbatoare: 30 septembrie (calendarul bizantin)
 

Sfântul Grigore, rămas în istorie ca Luminătorul Armeniei pentru meritele sale la încreştinarea acestei ţări, s-a născut în anul 240, într-o familie înrudită cu familia domnitoare din Armenia. Tătăl său, Anak, a l-a ucis pe regele Khosrov, cârmuitorul part al Armeniei, care, înainte de a muri, a ordonat executarea ucigaşului său şi a întregii sale familii. Salvarea lui Grigore şi a fratelui său, amândoi copii mici, a fost o rudenie care i-a scos din ţară. Acesta este începutul vieţii lui Grigore, ajuns astfel în Cezareea Capadociei, în centrul Asiei Mici. Doica ce l-a crescut l-a introdus în credinţa creştină, pe care Grigore a pus-o la suflet din acel moment, ca pe o mare comoară.
Ajuns bărbat, el s-a căsătorit cu Maria, fiica unui nobil din Cezareea, cu care a avut doi copii: Ortan şi Arostan. Primul a ajuns preot, iar al doilea s-a retras în pustie. După moartea soţiei, Grigore a început să se dedice cu mai mare tărie lui Dumnezeu şi în special visului său de a se întoarce în Armenia şi de a predica acolo Evanghelia. Mai întâi însă, Grigore a ales să slujească lui Tiridat, fiul împăratului ucis de tatăl său - şi refugiat la Roma după incidentele din ţară - , tocmai pentru păcatul lui Anak, dar fără a-i spune cine e. Prin intrigi, Tiridat s-a întors pe tronul tatălui său, ca împărat al Armeniei (287-330), luându-l cu el pe Grigore.
Împăratul Tiridat aducea adesea jertfe idolilor, şi i-a cerut în repetate rânduri lui Grigore să participe cu el la ceremonii. Grigore însă răspundea că el îl mărturiseşte doar pe Cristos. Format la Roma cu sentiment de ură faţă de creştini, Tiridat şi-a încălcat prietenia cu sluga sa dragă, Grigore, şi a poruncit să fie arestat. Mai mult, el a aflat adevărata identitate a lui Grigore, de fiu al ucigaşului tatălui său, ceea ce i-a sporit mânia. Simion Metafrast descrie cu lux de amănunte în viaţa Sfântului Grigore chinurile prin care a trecut acesta. Spre surprinderea tuturor, Grigore supravieţuia ca neatins tuturor încercărilor. În cele din urmă împăratul a poruncit ca Grigore, legat la mâini şi la picioare, să fie aruncat într-o groapă adâncă, în cetatea Artaxat, plină de gunoaie, de şerpi, şi de viermi. Acolo a trăit şi supravieţuit în mod miraculos Grigore timp de 14 ani.
În perioada în care se petrec acestea, la Roma era împărat Diocleţian (284-305). Din cauza prigoanei comandate de el împotriva creştinilor, un grup de treizeci şi şapte de fecioare s-au refugiat în Armenia. Printre ele era şi frumoasa Ripsimia, pe care o dorea ca soţie. Diocleţian i-a scris lui Tiridat, cerându-i să o găsească şi să i-o trimită pe Ripsimia, sau dacă o vrea, să o păstreze el de soţie. Aşa s-a şi întâmplat, Tiridat a dorit-o pentru el, dar stareţa grupului de fecioare le-a spus peţitorilor: "Iată, toate fecioarele acestea sunt logodite Împăratului Ceresc şi nu este cu putinţă ca vreuna dintr-însele să se amestece cu nunta cea pământească". S-a auzit atunci un tunet înfricoşător şi un glas din cer zicând către fecioare: "Îndrăzniţi şi nu vă temeţi, căci cu voi sunt". Unii dintre trimişii împăratului au murit efectiv de frică, iar alţii s-au întors cu teamă de Dumnezeu.
Tiridat a trimis atunci armata asupra fecioarelor, dar Ripsimia s-a oferit de bună voie, pentru a salva viaţa celorlalte. Văzând-o la palat, în Tiridat s-au aprins poftele necurate. Dar Dumnezeu era mai puternic în fecioară. Aşa se face că războinicul care a ucis cu miile în fruntea armatei nu a reuşit să ia nici un sărut de la Ripsimia, întărită de Domnul. Înfuriat, împăratul a poruncit să fie ucisă, ea şi însoţitoarele ei. Sângele celor 37 de fecioare avea însă să fie plătit cu nebunia de către împăratul Tiridat, care a început să devină asemenea porcilor, la faţă şi la grai. La fel şi părtaşii la uciderea fecioarelor. Sora împăratului, Cusaroducta, a aflat însă într-un vis că singura salvare pentru vindecarea împăratului este scoaterea din groapă a lui Grigore, de care mai toată lumea uitase.
Marea le-a fost surpriza să afle că Grigore era viu şi nevătămat. Prima grijă a lui Grigore, odată revenit între oameni, a fost ca trupurile fecioarelor, ce de nouă zile erau neîngropate, să aibă parte de cele creştineşti. Ele au fost îngropate cu mare cinste. Grigore a început apoi să îi întoarcă de la idolatrie la Dumnezeu pe împărat şi pe supuşii săi, care, crezând, au revenit la înfăţişarea omenească. Împăratul Tiridat a început a lucra acum pentru răspândirea creştinismului în Armenia.. Grigore a fost trimis în Cezareea, unde a fost sfinţit Episcop de Arhiepiscopul Leontie. El s-a întors împreună cu câţiva preoţi şi l-a botezat pe Tiridat. Toată Armenia s-a convertit treptat la creştinism, devenind astfel primul stat creştin din istorie.
În Armenia au apărut ca urmare şcoli, biserici, mănăstiri. Despre împărat se spune că a dus în continuare o viaţă asemeni călugărilor. Nu numai armenii s-au convertit după Sfântul Grigore, ci şi neamurile din împrejurimi. Înaintând în vârstă, Grigore l-a lăsat în locul său pe unul din fiii săi, pe Arostan, care de altfel a luat parte la primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Sfântul Grigore s-a retras la o sihăstrie, unde a şi murit, probabil pe la anul 330. În Biserica Armeană, nu numai Grigore este recunoscut ca sfânt, ci şi fiii săi, Arostan şi Ortan.
Preluare dupa www.profamilia.ro & www.catholica.ro & www.vatican.va