Amalia Abad Casasempere, crestin laic, se naste la 11 decembrie 1897 in Alcoy, in apropiere de Alicante, Spagna. A fost botezata in aceeasi zi, a primit prima sfanta impartasanie la 6 octombrie 1906 , iar ulterior sacramentul mirului la data de 22 mai 1907, in biserica parohiala din localitate. La 6 septembrie 1924 se casatoreste cu Luis Maestre Vidal, capitanul in cadrul aramatei spaniole, cu care are trei fiice, una dintre acestea plecand ulterior ca misionara in Africa. Casa parinteasca era patrunsa de o religiozitate profunda. Amalia a colaborat cu numeroase Asociatii apostolice, in special cu Actiunea Catolica. Ramane vaduva in anul 1927, la numai 3 ani de la casatorie.
Dupa izbucnirea razboiului civil si a persecutiei religioase, primeste in casa sa doua calugarite si, de asemenea, se dedica vizitarii crestinilor catolici inchisi, pe care-i ajuta din punct de vedere material si pe care ii incuraja sa-si pastreze vie credinta. Inchisa apoi si ea, a fost supusa diferitelor torturi, suferind mult si din cauza infometarii. A fost executata prin impuscare impreuna cu alti credinciosi retinuti de fortele republicane si anticlericale la data de 28 septembrie 1936.
La 11 martie 2001, Papa Ioan Paul al II-lea ridica la cinstea altarelor 233 victime ale aceleiasi persecutii, printre care se afla si Fericita Amalia Abad Casasempere care este celebrata in Martirologiul Roman la data comemorarii martiriului sau adica 28 septembrie.
Autor: Fabio Arduino / Traducere si adaptare www.novena.ro