Sfântul Grigore al VII-lea (1028-1085)---Papa
Sarbatoare: 25 mai

                    Înainte de a fi ales Papa, Grigore al VII-lea se numea Hildebrand de Soana. Era din regiunea Toscana - Italia, nascut prin anul 1028. Vocatia si dorinta lui cea mai mare a fost de a trai în manastire, dar pregatirea si personalitatea lui puternica l-au adus la Roma, alaturi de scaunul urmasului lui Petru. Aici, Papii Leon al IX-lea si Alexandru al II-lea îi încredinteaza misiuni de mare însemnatate pe care le îndeplineste cu cinste, atragând-si dragostea si pretuirea tuturor.
În ziua de 22 aprilie 1073, în timp ce se oficia slujba de înmormântare a Papei decedat, clerul si poprul, prin strigate furtunoase, îl declara Papa pe Hildebrand. Dupa opt zile, Cardinalii ratifica alegerea, pe care a primit-o «cu durere multa, plângând si gemând». El îsi ia numele de Grigore al VII-lea si porneste cu hotarâre la realizarea reformelor pe care el însusi le sustinuse în fata predecesorilor sai: lupta împotriva simoniei (cumpararea cu bani a functiilor bisericesti) si împotriva amestecului împaratului în numirea Episcopilor, a staretilor si chiar a Papei, precum si restaurarea unei severe discipline a celibatului.
De la început el a întîmpinat puternica rezistenta, chiar din partea clerului. La sinodul din Magnoza clericii au strigat: «daca Papei nu-i sunt de ajuns oamenii ca sa conduca Biserica, sa mearga în cer sa-si aduca îngeri!». Papa îsi destainuia necazurile unor prieteni, prin scrisori din care putem cunoaste sufletul sau sensibil, apasat de multe greutati, dar totdeauna gata de a-si împlini datoria: «Ma apasa o durere îngrozitoare si o tristete de moarte, - scria în ianuarie 1075 prietenului sau Ugo, abate la Cluny - deoarece... daca privesc spre apus, la rasarit sau la nord, cu greu voi gasi Episcopi legitim alesi si pe toata viata, care sa pastoreasca poporul lui Cristos din iubire si nu din ambitii lumesti».
La un an dupa aceasta a avut loc întâlnirea dura cu Enric al IV-lea, împaratul german. Acesta refuzase sa dea ascultare Papei, la reglementarea situatiei unor Episcopi: Papa îl excomunica si împaratul se vede deodata înstrainat de poporul si principii sai. Atunci vine la Canossa, unde se afla Grigore al Vll-lea, cere iertare si i se ridica excomunicarea. Abia dezlegat de afurisenie si ajuns acasa, Enric al IV-lea, împreuna cu un grup de Episcopi credinciosi lui, alege un alt Papa. Împaratul se îndreapta cu armata spre Roma: Papa se ascunde în castelul pontifical Sant Angelo si cheama în ajutor pe regele Robert Guiscardo. Pe strazile Romei, începe o lupta crâncena care face pe locuitorii Romei sa se rascoale si ei împotriva Papei.
Grigore al Vll-lea, ocrotit de normanzi, fuge la Salerno unde, parasit de toti, moare în ziua de 25 mai 1085, repetând cuvintele psalmului: «Am iubit dreptatea si am urât nedreptatea, pentru aceasta mor în exil». A fost înmormîntat în Catedrala din Salerno si în 1606 a fost declarat Sfânt.
Obisnuiti sa vedem în acest Papa un luptator cu brat de fier împotriva împaratului, nu trebuie sa uitam pe servitorul umil al miresei lui Cristos, Sfânta Biserica, pentru care a muncit si a suferit ca ea: «sa ramâna libera, casta si catolica». Sunt ultimele cuvinte ale scrisorii pe care a trimis-o din exilul de la Salerno, implorând pe credinciosi «sa vina în ajuitorul mamei lor», Sfânta Biserica.

Traducere si adaptare dupa “Vietile Sfintilor” Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti