Sfantul Elpidiu (sec. IV)-2 septembrie Pe tarmul Marii Adriatice, in jurul portului italian Ancona, exista cateva localitati cu numele : Sfantul Elpidiu ; in regiunea respectiva, Elpidiu este folosit si ca nume de botez, desi viata acestui sfint este atit de putin cunoscuta, incit adesea este confundat cu personaje diferite. Unii considera ca Sfintul Elpidiu ar fi originar din Capadocia, tinut aflat la vest de Armenia si care face astazi parte din Turcia. Scriitorul Palladiu vorbeste in «Istoria Lausiaca» despre un pustnic care a trait multi ani intr-o pestera de linga orasul Ierihon si ii aduce laudele obisnuite pentru ascetul care se rupe de lume si in singuratate urca spre culmile desavirsirii crestine. De fapt, in secolul al IV-lea, cind a trait Sfintul Elpidiu, se plamadea o noua forma de viata calugareasca, Pina la aceasta data, doritorii de o viata spirituala mai intensa, se retrageau in locuri singuratice si, fiecare pe cont propriu, isi organiza viata dupa cum il lumina Dumnezeu. Sfintul Pahomie initiaza «cenobitismul», adica viata in comunitate. Pe malul Nilului, in Tebaida, el a organizat primele manastiri de calugari si calugarite care locuiau in chilii individuale, dar se adunau impreuna pentru rugaciune in biserica, si pentru masa in trapeza (sala de mese). In fruntea acestui manunchi de calugari se afla un abate (abhas « parinte) insarcinat cu misiunea de a se ingriji ca regula sa fie observata, respectindu-se castitatea perfecta, munca, postul si recitarea rugaciunilor. La citiva ani dupa Sfintul Pahomie, marele teolog si mistic al Orientului, Sfintul Vasile din Capadocia, a conceput o regula mai blinda, mai inteleapta, destinata sa devina «magna carta», baza constitutiilor intregului monahism crestin, atit in Orient, cit si in Occident. Sfintul Vasile punea accentul pe munca manuala si intelectuala, si dadea abatelui o mai mare autoritate pentru a elimina excesele fanteziei personale. Rezultatele nu erau totdeauna pe masura promisiunilor de la inceputul vietii calugaresti : multi calugari, lasindu-se condusi de tendinte individualiste, paraseau manastirea si hoinareau prin sate si prin marile orase, sau se dedicau unor exercitii ascetice neobisnuite si spectaculoase, cum faceau «stilpnicii» , care traiau nemiscati ca niste statui pe coloane sau trunchiuri de copaci, si de la inaltime indreptau spre pelerinii uimiti sfaturi si ganduri intelepte. Probabil ca si Sfintul Elpidiu a parasit manastirea pentru a duce o viata solitara si austera in apropiere de Ierihon, pe locurile unde Mintuitorul vindecase pe orbul care cersea la marginea drumului. Apoi, a trecut Marea Mediterana si a ajuns in regiunea Picono din Italia, unde a intemeiat o manastire sau a exercitat o forma de predicatie in mijlocul poporului. Unii cercetatori sint de parere ca ,Sfintul Elpidiu era originar din Picono si aici si-a petrecut intreaga viata, urmind o forma de viata calugareasca personala incat si-a atras stima, si mai tirziu veneratia intregii regiuni. ***** Satul Cluana din regiunea Marches (Ancona) a primit relicvele Sf. Elpidiu in secolul al saptelea in schimbul donarii unei bucati de pamant din zona. Relicvele Sf. Elpidiu si ale tovarasilor lui Eustace si Ennesius au fost incredintate locuitorilor zonei si putin dupa aceea satul (comuna) respectiva a primit numele St. Elpidio a Mare. Se considera ca relicvele sfantului Elpidiu au salvat zona respectiva de invazia lombarda. Traditia spune ca sfantul ar fi aparut din inaltul cerurilor si i-ar fi avertizat pe locuitori ca sa se mobilizeze cat mai rapid si mai bine pentru apararea cetatii de aceasta invazie. Preluare si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti 1983 ***********************