Sfântul Anton de Padova (1195-1231)
preot şi învăţător al Bisericii
Sarbatoare: 13 iunie

Sfântul Anton de Padova a primit la botez numele de Ferdinand; el nu este de loc din Padova - Italia, ci s-a născut la Lisabona - Portugalia, probabil în ziua de 15 august a anului 1195. Lăsarea în uitare a numelui de botez şi a locului de naştere este motivată de schimbările mari intervenite în viaţa lui.
La vârsta de 15 ani este trimis în colegiul canonicilor augustinieni din Coimbra; aici îşi însuşeşte o cunoaştere atât de adâncă a Sfintei Scripturi, încât Papa Grigore al IX-lea îl va numi «Chivotul Testamentului», fiind sigur că dacă s-ar fi pierdut toate exemplarele Bibliei, Anton ar fi scris-o singur din memorie. Alături de teologie, şi-a însuşit o temeinică cultură filozofică şi ştiinţifică, cultură foarte dezvoltată atunci sub influenţa filozofiei arabe. Această formaţie i-a fost de mare folos în activitatea din ultima parte a vieţii când a predicat în părţile din nord ale Italiei şi în Franţa, pentru a readuce la lumina adevărului pe cei care căzuseră sub influenţa învăţăturilor cathare şi albigense.
În tinereţe, Anton dorise un alt fel de viaţă. Pe când era încă la Coimbra, au fost aduse din Maroc trupurile celor dintâi misionari franciscani martirizaţi. Când procesiunea solemnă a trecut prin faţa colegiului, tânărul Anton simte o dorinţă imensă de a deveni şi el martir. Pentru atingerea acestui scop se gândeşte că cea mai scurtă cale ar fi să devină şi el franciscan şi să fie trimis în ţările necreştine. Cu toată împotrivirea profesorilor şi a familiei, Ferdinand cere şi primeşte haina franciscană, schimbându-şi cu această ocazie numele în Anton. Se alătură primului grup de misionari care se îndreptau spre Maroc şi, fericit, pune piciorul pe pământul Africii. Aici însă, urmările bolii de care suferea, hidropizia, devin foarte supărătoare, şi conducătorul grupului de misionari îi porunceşte să se reîntoarcă în Portugalia. O furtună violentă îndreaptă corabia spre Sicilia şi fratele Anton este primit în mănăstirea franciscană din Messina. Când, pentru sărbătoarea Rusaliilor a anului 1221, toţi fraţii sunt chemaţi la adunarea generală de pe câmpia de la marginea oraşului Assisi, între cei peste 5.000 de participanţi se află şi Anton. Deşi cu totul necunoscut, Sfântul Francisc află despre pregătirea lui, îl cheamă, stă de vorbă cu el, şi confidenţial îi spune: «episcopul meu» şi-l roagă să îndrumeze pe fraţi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi.
Este repartizat la o mănăstire din provincia Romagna, unde i se încredinţează diferite munci gospodăreşti, iar timpul liber şi-l petrece în reculegere şi rugăciune. Era perioada de maturizare spirituală a unuia dintre marii apostoli ai păcii şi ai credinţei. Cu prilejul unei ceremonii la care nu s-a prezentat preotul desemnat să ţină predica, Anton este rugat să încerce a face el ceva: superiorul se gândea că în caz de nereuşită nimeni nu va fi surprins. Anton se reculege, face o mică rugăciune şi începe. Numai după cîteva minute şi-au dat seama că în mijlocul lor aveau un tezaur de ştiinţă, talent, credinţă şi zel. Din acest moment, timp de nouă ani Anton va fi trâmbiţa care va ridica în picioare mase imense de creştini adormiţi în indiferenţă sufletească şi îndârjiţi în lupte fratricide. La cuvîntul lui Anton se risipeşte rătăcirea din minţi şi ura din inimi. Locul de plecare al expediţiilor sale este oraşul Padova, lângă care un prieten bun i-a pregătit o locuinţă răcoroasă între ramurile mari ale unui nuc bătrîn. De aici coboară şi în anul 1231. Locuitorii din Padova urmăresc cel din urmă curs de predici, în Postul Mare, pe care Anton l-a ţinut. Din toate părţile veneau ştiri despre fapte minunate petrecute la invocarea în gând a Sfântului Anton. Paduanii erau convinşi că în mijlocul lor se afla un mare sfânt.
În ziua de 13 iunie, Anton se afla la mănăstirea Camposanpietro, din afara oraşului; simţindu-se foarte rău, a cerut să fie adus în Padova. Aşezat pe un car cu fân este transportat cu deosebită atenţie, dar, ajunşi la Arcela, o altă mănăstire, la 1 km de oraş, Anton îi roagă să oprească, mai priveşte o dată oraşul, îl binecuvântează iar, şi închide ochii. Peste cîteva momente, cete de copii alergau pe străzile oraşului vestind cu bucuria nevinovată a copilăriei: «A murit Sfîntul! A murit Sfîntul!». Clopotele tuturor bisericilor din oraş s-au întîlnit într-o solemnă cântare de triumf, de recunoştinţă, de nemărginită durere. O tradiţie spune că, în aceleaşi momente, şi clopotele din Lisabona, fără a fi trase de cineva, au început să sune, cutremurînd inimile, care au simţit că Ferdinand al lor a ajuns pe culmea de la hotarul dintre pămînt şi cer.
Abia după un an de zile, în sărbătoarea Rusaliilor 1232 «Sfântul» este ridicat la cinstea altarelor; de atunci, cu fiecare veac ce a trecut amintirea lui a devenit tot mai vie, şi astăzi numele lui este rostit cu încredere pe toate meridianele pămîntului, de către oameni de toate convingerile, din toate rasele, din toate treptele sociale şi culturale. Deşi nu au rămas de la el decât câteva cicluri de predici, au fost suficiente pentru a dovedi că autorul lor este o lumină puternică dăruită Bisericii şi, pentru aceasta, în 1946 Papa Pius al XIIlea l-a declarat pe Sfântul Anton de Padova învăţător al Bisericii, cu titlul de «Doctor Evangelicus». Se aminteşte astfel că izvorul din care Anton a sorbit înţelepciune şi har este Sfînta Evanghelie: el ne invită pe toţi la acest izvor.
Cu toate că numele Anton a fost şi este purtat de foarte mulţi oameni, înţelesul lui rămîne necunoscut; probabil este un nume de familie de origine etruscă. Tradus în greceşte a devenit Antonios. Apropierea de cuvîntul anthos - floare este poetică, dar nu are bază etimologică. Pornind de la o rădăcină primară s-a format o mare familie de nume pentru bărbaţi : Anton, Antonie, Antoniţă, Antul, Tule (a), Antin, Antache, Tone, Tonie, Toniţa, Antoca, Tonca etc... Pornind de la pronunţia modernă greacă, Andonie, au rezultat numele: Andonie, Andon, Don (a), Done (a), Doncea, Donciu, Donici, Doniga. Pentru femei: Antonia, Antona, Antoaneta, Antoneta, Antonela, Antonina, Antoniada, Donca etc. Purtătorii acestor nume îşi pot aminti cu drag că marele făcător de minuni, Sfântul Anton de Padova, este unul dintre patronii lor.

Traducere si adaptare după “Vieţile Sfinţilor” Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti