Sfantul Nicolae de Tolentino (aproxim. 1245 --- 10-sept-1306)
Sarbatoare: 10 septembrie
Patronaj: Sf. Nicolae de Tolentino este patronul sufletelor din purgator, al persoanelor nedreptatite in viata si libertatea lor, al copiilor mici, al tinerelor mame.
Intre Sfantul Nicolae de Tolentino, mai putin cunoscut, si Sfantul Nicolae, episcopul de Mira, sarbatorit la 6 decembrie si cunoscut de toata lumea, exista unele apropieri insemnate. Parintii sfantului amintit astazi i-au dat numele de Nicolae deoarece considerau ca venirea lui pe lume era rodul mijlocirii marelui Sfant Nicolae, al carui trup se afla la Bari si este cinstit in sudul si estul Italiei; el s-a nascut in 1245, la Castel Sant Angelo, sat in provincia Marche din estul Italiei. Asemenea patronului sau, inca din copilarie, a dovedit o atractie deosebita pentru rugaciune, reculegere, mortificare. A flandu-se odata in orasul apropiat, Tolentino, si ascultand predica unui calugar augustinian despre maxima "Lumea si slava ei trece", s-a hotarat sa intre in manastire. La varsta de 21 de ani, a fost primit in randul augustinienilor si, in 1269, a fost sfintit preot. Dupa sase ani de peregrinari in diferite localitati din Provincia Marche, s-a stabilit la Tolentino, unde a desfasurat un apostolat rodnic, indeosebi prin ascultarea marturisirilor si indrumarea constiintelor. Viata lui a fost o impletire de trairi mistice extraordinare si de fapte minunate, care au fost cercetate in procesul de canonizare ce s-a deschis la douazeci de ani dupa moarte, si care a declarat ca peste trei sute dintre acestea erau minuni autentice. Sfantul Nicolae de Tolentino este invocat de cei care au fost nedreptatiti sau sunt amenintati in viata si libertatea lor; de asemenea, este invocat drept protector al maternitatii si al copilariei, al unei morti bune si ajutor in caz de incendii si epidemii. A fost un ascet sever, dar nu excentric, aspru cu el insusi, dar bland si delicat fata de altii. Fara a se da in spectacol, s-a ingrijit de sfintirea vietii proprii, folosind mijloace spirituale fundamentale: ascultarea neconditionata, dezlipirea absoluta de bunurile pamantesti si o profunda modestie. Pe aceasta canava simpla, umilul calugar a tesut in taina panza pretioasa a sfinteniei, astfel incat, in clipa mortii, a putut exclama: "Ii vad pe Domnul meu Isus Cristos, pe mama lui si pe Sfantul Augustin care imi spune: «Bine, sluga buna si credincioasa»". Desi in afara nu se cunostea nimic din asprele pocainte la care se supunea, stim din marturia fratilor sai ca patru zile din saptamana se hranea numai cu paine si apa, iar in celelalte nu se atingea de carne, oua, fructe. Somnul si-l reducea la trei sau patru ore, pentru a dedica rugaciunii restul timpului. Dupa ceasuri indelungate petrecute in scaunul de spovada, zilnic facea vizite la diferite case de oameni saraci, carora, cu invoirea superiorilor, le aducea ajutoare dintr-un fond special administrat de el. Chiar si minunile savarsite in timpul vietii si, mai ales, dupa moarte au avut ca scop usurarea mizeriei umane. La varsta de 61 de ani, in ziua de 10 septembrie 1306, paraseste "Valea de lacrimi", dar ramane un puternic mijlocitor pe langa Dumnezeu pentru toti cei care-i vor cere ajutorul. Dupa patruzeci de ani de la moarte, trupul sau a fost aflat intact. Cu aceasta ocazie, i s-au taiat bratele si din rani a curs din belsug sange proaspat. Conservate in relicvare de argint din secolul al XV-lea, bratele au sangerat in repetate randuri. Acest fapt a contribuit mult la raspandirea cultului sau in Europa si in America.
