Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

09 Iulie - Sf. Veronica Giuliani

09 Iulie - Sf. Veronica Giuliani

Sfânta Veronica Giuliani (1660 - 1727)
Sarbatoare: 9 iulie

Sfânta Veronica Giuliani este una dintre marile "mistice" ale secolului al XVIII-lea.
În epoca moderna se constata tendinta de a se da întelesuri profane unor termeni privind realitati si trairi sufletesti ale vietii crestine. Astfel, cuvântul "dumnezeiesc" este folosit cu întelesul de: splendid, minunat; cuvântul "martir", la început rezervat pentru a preamari pe crestinii care si-au dat viata marturisind credinta lor pentru Cristos, astazi este atribuit tuturor celor care si-au pus viata în primejdie, ori chiar si-au pierdut viata în apararea unei cauze sau idei. La fel, s-a dat alt înteles cuvintelor "mistic", "mistica", vorbindu-se de o "mistica a rasei" sau "mistica a supraomului". Întelesul cuvântului "mistic", folosit si popularizat în lucrarile de spiritualitate crestina, se refera la apropierea dintre sufletul omenesc si Dumnezeu, si se atribuie persoanelor privilegiate care, prin har divin si corespundere totala din partea lor, au ajuns sa cunoasca si simta realitatea profunda a iubirii, puterii si întelepciunii lui Dumnezeu. Trairea obisnuita a vietii spirituale si experienta mistica pot fi comparate cu modul în care cunoastem organismul omenesc privindu-l cu ochiul liber sau cu ajutorul razelor X. Pentru profanul neavizat, aparatura si miscarile radiologului apar ca ceva fara înteles, uneori bizare. Tot asa, din experienta misticilor, crestinul cu viata spirituala obisnuita nu sesizeaza decât latura exterioara, uneori spectaculoasa, asa numitul spectacol mistic, cum ar fi: minunile, profetiile, stapânirea asupra fortelor naturii, chiar manifestarile diabolice, viziunile, extazele, incendiile interioare, stigmatele.
Sfânta pe care o amintim în ziua de 9 iulie s-a nascut în anul 1660 la Mercatelle, lânga Urbino (Italia), fiind a saptea fiica a sotilor Francisc si Benedicta Giuliani. La vârsta de saptesprezece ani a intrat la manastirea calugaritelor clarise din Citta di Castello, luându-si numele de Veronica, în amintirea acelei femei pioase care cu dragoste si curaj a sters cu marama ei fata plina de sânge a lui Isus, pe când se îndrepta spre muntele Golgota. Dupa mai multi ani de umila viata calugareasca, traita cu daruire în rugaciune si munca, Veronica începe o experienta mistica extraordinara. Despre aceasta nu s-ar fi aflat nimic în afara zidurilor aspre ale manastirii, daca duhovnicul sau nu i-ar fi poruncit sa noteze zilnic în jurnalul personal destainuirile pe care i le facea Isus Rascumparatorul, ale carui suferinte Veronica le retraia periodic în toate amanuntele. "În anul 1697 - citim în jurnalul ei - în ziua de Vinerea Sfânta, dimineata înainte de a se lumina ... Dumnezeu a revarsat asupra mea un har deosebit, daruindu-mi semnele si durerile pe care Cuvântul Divin facut om le-a purtat pentru mântuirea mea. Simteam în adâncul inimii mele o durere de moarte."
Astfel descrie ea primirea stigmatelor (semnele ranilor Domnului): "Am vazut din Preasfintele Sale rani cinci raze stralucitoare si toate se îndreptau spre fata mea ... În patru raze erau cuiele si în una se afla lancea, ca de aur, toata numai foc; ea mi-a strapuns inima." În anul 1727, în ziua de vineri 9 iulie, dupa o boala grea care durase 33 zile, Veronica, împreuna cu Cristos rastignit îsi încredinteaza sufletul în mâinile Tatalui Ceresc. Dupa moarte, trupul sau, care purta înca semnele ranilor Domnului, a fost supus unei autopsii si medicii au constatat ca într-adevar inima era strapunsa dintr-o parte în alta. "Când am vazut stigmatele - marturiseste Veronica în jurnalul sau - am plâns mult si din toata inima l-am rugat pe Domnul sa binevoiasca a face ca ele sa fie ascunse de privirile altora." Dorinta i-a fost ascultata, deoarece din ordinul superiorilor a trait toata viata într-o încapere mica, separata de contactul cu alte persoane. Dar filele numeroase ale jurnalelor sale, scrise într-o perioada de mai bine de 30 de ani si care publicate cuprind un numar de 44 de volume, sunt un adevarat tezaur ascuns, care a îmbogatit literatura mistica crestina cu nenumarate pagini luminoase, izvoare de lumina si curaj pentru sufletele iubitoare de autentica traire a vietii în Dumnezeu.
Desi Ursula Giuliani, alegându-si la intrarea în manastire, numele de Veronica, nu s-a gândit la sensul etimologic al cuvântului, e bine de amintit ca acest nume traduce numele grecesc Berenike, cu sensul de: purtatoare, aducatoare de victorie (pherein = a aduce, a purta; nike = victorie). De asemenea, numele de Veronica a fost pus în legatura si cu expresia formata din cuvintele: vera = adevarata si eikon = asemanare, imagine, icoana, atribuindu-se unei pânze pe care se afla imaginea fetei lui Isus Cristos, pânza considerata a fi marama cu care o femeie din Ierusalim a sters fata lui Isus din Nazaret, pe când îsi ducea crucea spre locul executiei. Alaturând cele doua interpretari ale numelui Veronica, el ne reaminteste gândul adânc al Sfântului Pavel: "Aceia pe care Dumnezeu i-a stiut mai dinainte, i-a ales sa poarte Chipul Fiului Sau ... si i-a condus la marirea Sa" (Rom. 8, 30).
Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti