Sfânta Roza din Viterbo (1234-1252)---fecioara
Sarbatoare: 6 martie

               La 84 km de Roma se afla localitatea Viterbo, un oras cu peste 50.000 de locuitori, pastrând cu mândrie întariturile ramase de pe vremea romanilor, o frumoasa catedrala gotica si câteva din cele mai frumoase fântâni ale Italiei. În acest oras, în anul 1234, dintr-o familie foarte modesta, s-a nascut o fetita careia parintii i-au dat numele de Roza (trandafir), impresionati, probabil, de culoarea frageda trandafirie a micutei. Înca din copilarie, Roza avea sa apara ca o mesagera a cerului trimisa cu misiunea de a chema la credinta si la pace pe concetatenii ei ajunsi într-o stare de multa ratacire, ura si decadere morala. Se spune ca deja de la vârsta de 3 ani, Dumnezeu a savârsit prin ea fapte extraordinare, învierea unei matuse dupa mama, decedata în mod cu totul neasteptat, transformarea în trandafiri a pâinilor mici pe care voia sa le duca saracilor fara a fi observata, si altele.
Un document ramas din acea epoca ne arata ca într-o noapte de joi, dinaintea sarbatorii Sfântului Neculai din anul în care a murit împaratul Frederic al II-lea (1250), Roza a avut o viziune care a determinat-o sa intre în ordinul Tertiar franciscan. I s-au aratat mai întâi câteva suflete ale unor raposati si apoi Preacurata Fecioara Maria care au invitat-o sa mearga imediat la o anumita doamna Zitta, superioara locala a ordinului Tertiar; aceasta avea sa o ajute sa îmbrace haina tertiarelor si sa o întovaraseasca în vizita la trei biserici, ca semn al daruirii ei totale lui Dumnezeu.
Mai înainte însa, a trebuit sa treaca printr-o grea încercare atât ea cât si întreaga familie. Roza, mânata de dragoste fata de Dumnezeu si fata de oameni, a început sa se adreseze concetatenilor ei în cuvântari înflacarate, prin care le reamintea datoria de a face pocainta si a ramâne credinciosi fata de Cristos si fata de Biserica, a carei unitate era sfâsiata prin raspândirea din ce în ce mai mare a ereziei patarinilor si catarilor, si prin sângeroasele certuri dintre cetateni. Cuvintele Rozei au fost interpretate în sens politic si considerate drept un act de fatisa împotrivire contra împaratului Frederic al II-lea; "il podesta" - primarul - Mainetto di Bovolo a trimis în exil întreaga familie a Rozei.
Se pare ca timpul petrecut la Soriano a durat doar câteva saptamâni, deoarece a intervenit moartea împaratului, prevestita de Roza. În drum spre casa, în localitatea Vitorchiano, tânara Roza prin rugaciunile ei obtine vindecarea unei femei oarbe numita Delicata; de asemenea, aduce la credinta pe o eretica foarte îndârjita, supunându-se probei numita "judecata lui Dumnezeu". Judecata lui Dumnezeu - sau ordaliile - era o proba la care se supuneau unele persoane, dupa ce au fost folosite toate mijloacele omenesti, pentru a-si dovedi nevinovatia, sau pentru a dovedi adevarul unei afirmatii. Proba consta în a lua cu mâna un fier înrosit, a introduce mâna într-un vas cu apa clocotita, a merge descult pe carbuni; daca persoana în cauza nu suferea nici o vatamare, era considerata nevinovata, sau se lua ca adevarat ceea ce afirma ea. Aceasta practica a fost interzisa de Biserica.
Revenind la Viterbo, Roza a încercat sa intre într-o manastire de calugarite, dar nu a fost primita. De fapt, desi în mijlocul vietii agitate a lumii, sufletul ei era fara încetare absorbit de Dumnezeu, care a înzestrat-o cu daruri atât de extraordinare încât era privita ca o aratare venita din ceruri, nu ca o faptura pamânteasca. Despre sfârsitul ei nu se stie decât ca a murit la vârsta de 18 ani si a fost înmormântata fara sicriu sub dusumeaua bisericii Sfânta Maria del Poggio. Dupa 18 luni a fost dezgropata si aflata intacta, ca în ziua înmormântarii.
Trupul ei, neatins de putrezire, a fost asezat într-o racla artistic lucrata în care s-a pastrat timp de secole; un incendiu a distrus biserica si a transformat în cenusa racla, dar trupul a ramas intact, doar putin înnegrit de fum. Si astazi se pastreaza în aceeasi stare, iar toti vizitatorii orasului - si sunt foarte multi - se considera fericiti sa priveasca si sa venereze vasul de lut care acum mai bine de 700 de ani a purtat un suflet de aur, emanând parfum de trandafiri. Faptele minunate atribuite mijlocirii ceresti a Rozei au confirmat titlul de sfânta care i-a fost dat chiar pe cînd traia. A fost canonizata în anul 1457.
* * *
Între prenumele care au la origine numele unei flori, Roza = trandafir, este cel mai raspîndit. Trandafirul care îsi apara parfumul si frumusetea cu spinii întepatori ne aminteste una din marile legi ale vietii sufletesti: curatenia, demnitatea, pacea sufletului trebuiesc aparate cu grija daca vrem sa ne bucuram de ele. Spinii mortificatiei, ai reculegerii, ai renuntarilor fac sa sângereze gura balaurului care a jurat moarte puritatii si iubirii.
Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti