Sfântul Marin (sec. III)---ostas - martir
Sarbatoare: 3 martie

"În timp ce Biserica se afla în pace pe tot întinsul pamântului..." - cu aceste cuvinte istoricul Eusebiu (267-340) începe istorisirea martiriului lui Marin, un ofiter nobil si bogat din armata imperiala, care din dragoste pentru credinta sa a ales mai bine moartea de martir, în localitatea Cezareea din Palestina.
Timpul de pace despre care vorbeste Eusebiu este perioada de liniste ce a urmat edictului dat de împaratul Galienus în anul 260, edict ce acorda crestinilor un statut de toleranta. Este evident ca nu toti guvernatorii au fost de acord cu politica de destindere initiata de împarat, de vreme ce în diferite parti ale imperiului au avut loc acte de represiune; acesta este si cazul nobilului Marin si a senatorului Asteriu, pe care "Martirologiul Roman" îi aminteste împreuna, dându-le titlul de martiri.
Iata ce ne istoriseste Eusebiu. La Cezareea, în Palestina, era vacant un post de centurion; acest post îi revenea lui Marin. I s-a comunicat înaintarea în grad si el era în asteptarea momentului când avea sa i se înmâneze ramura de vita de vie, simbol al gradului de centurion roman. Dar erau si alti ofiteri care râvneau gradul de centurion. Unul dintre cei mai îndârjiti pretendenti a depus la tribunal o adresa prin care arata ca, potrivit unor legi mai vechi, Marin nu are dreptul sa ocupe posturi de raspundere în imperiul roman, deoarece, fiind crestin, avea sa refuze a aduce jertfe în cinstea împaratului.
Judecatorul, un oarecare Acheus, nemultumit de aceasta interventie suparatoare, l-a întrebat pe Marin ce religie tine. Raspunsul ostasului a fost limpede si prompt: "Sunt crestin".
Judecatorul i-a dat trei ore de gândire. Iesind din cladirea tribunalului, Marin îl întâlneste pe Episcopul Teoctist, care, dupa ce a aflat despre situatia în care se afla, l-a luat de mâna si au pornit spre biserica. Intrând în sfântul lacas, l-a condus la picioarele altarului; i-a cerut sa priveasca sabia pe care o purta si apoi i-a aratat cartea Sfintei Evanghelii: "Alege!" - îi spune calm batrânul Episcop. Marin, fara nici o sovaire, îsi întinde mâna spre Sfânta Evanghelie. "Sa ramâi deci al lui Dumnezeu, îi spuse venerabilul batrân, sa fii cu Dumnezeu, si întarit de harul sau tine drumul pe care l-ai ales. Mergi în pace!".
Cele trei ore de gândire au luat sfârsit. Marin se întoarce la tribunal, si în fata judecatorului îsi proclama credinta "cu un si mai mare curaj". A fost de ajuns aceasta, si fara alta judecata este condamnat la moarte prin decapitare. Sentinta a fost executata imediat. De fata era si senatorul Asterius, care, miscat de curajul tânarului ofiter, s-a apropiat si a luat pe spate trupul martirului, cu gândul de a-i face o demna înmormântare, bine stiind ca gestul sau îl va compromite. De fapt - adauga Rufin, traducatorul lui Eusebiu, aproape în aceeasi clipa Asterius a împartit onoarea de a fi martir.

***

Numele Marin, cu o forma feminina Marina, este foarte raspândit; el provine din adjectivul latin: marinus, -a -um = marin, apartinând de apele marii. În mod inexact este considerat ca o varianta masculina a numelui Maria. Dupa cum am vazut, la 1 ianuarie, numele Maria are o alta origine. Amintindu-ne de culoarea apelor marii, de framântarile valurilor, de întinsul fara margini al marii, numele de Marin poate reîmprospata gândul ca suntem doar calatori pe o mare adesea învolburata, în drum spre portul unde ne asteapta Tatal ceresc si fratii nostri mai înainte ajunsi acolo. Moartea de martir este una din caile sigure, care scurteaza drumul spre port. Sfântul Marin a facut o alegere înteleapta.

Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti