Sfântul Toma (sec. I)---Apostol
Sarbatoare: 3 iulie

Apostolul Toma, caruia pe nedrept îi adaugam aproape întotdeauna supranumele de "necredinciosul", este mentionat pentru ultima oara în Evanghelie prin scurta si luminoasa marturisire de credinta: "Domnul meu si Dumnezeul meu!". Pâna în momentul când a rostit aceste cuvinte, nici unul dintre apostoli, nici chiar Petru ori Ioan, nu pronuntase numele "Dumnezeu" atunci când se adresau lui Isus. Ca raspuns la chinuitoarea îndoiala a lui Toma si la nevoia de claritate interioara pe care o simtea în sufletul sau, Cristos a rostit acele cuvinte reconfortante, rezumat al Evangheliei si centru de greutate pentru toti care aveau sa-i daruiasca mai târziu credinta lor: "Toma, tu crezi pentru ca ai vazut cu ochii; fericiti sunt cei care nu vad si totusi cred". Necredinta lui Toma, ca si tagaduirea lui Petru, au fost urmari ale durerii si al iubirii. Din aceasta cauza, îndurarea divina le-a transformat în binecuvântare si punct de sprijin pentru slabiciunea umana.
Toma intra în Evanghelie aproape pe neobservate. Primele cuvinte rostite de el sunt dictate de o situatie neclara. Isus este rugat de catre Marta si Maria sa vina la fratele lor Lazar, care se îmbolnavise. A se întoarce din nou în Iudeea, dupa ce dusmanii lui Isus îl amenintasera de atâtea ori, era un risc mult prea mare. Ucenicii i-au atras atentia lui Isus, dar El a ramas neclintit. Atunci Toma a zis: "Sa mergem si noi si sa murim împreuna cu El!". A doua interventie a lui Toma este de asemenea umbrita de tristete. Când ucenicii se aflau în cenacol si Isus îi pregatea pentru evenimentele însemnate ce aveau sa urmeze, la un moment dat cuvintele rostite de El au un ecou de ramas bun si despartire: "Unde ma duc eu voi stiti; cunoasteti chiar si calea într-acolo". Cuprinsi de nedumerire, toti ramân ca muti. Singur Toma îndrazneste sa ia cuvântul: "Doamne, noi nu stim unde te duci si de unde sa cunoastem drumul?". Raspunsul lui Isus este din nou mare, dar - care-l introduce pe Toma, si pe noi toti, în taina misterului Sfintei Treimi: "Isus i-a raspuns: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin mine. Daca m-ati fi cunoscut pe mine si pe Tatal meu l-ati cunoscut; de acum îl cunoasteti si pe El".
Toma, mai mult decât oricare dintre apostoli, pentru a gasi raspunsul definitiv la îndoielile si framântarile sale, avea absoluta nevoie de lumina pascala. Fiind absent din mijlocul ucenicilor atunci când Cristos a înviat si li s-a aratat, el a provocat un alt incident: "Daca nu vad eu în mâinile lui semnele cuielor si nu pun mâna mea pe ranile facute de cuie, nu cred". La aceasta îndârjita sete de evidenta, Isus raspunde cu divina întelegere: "Pune degetul tau aici! Uita-te la mâinile mele! ... Nu fi necredincios, Toma, dar credincios!". Deodata muntele necredintei, stânca apasatoare si rece a îndoielii se pulverizeaza. În razele adevarului, pentru o clipa, praful rezultat capata lucire de stele, dar apoi depune în suflet stratul aproape straveziu al regretului de a nu fi avut încredere totala în Acela care din iubire a lasat sa i se strapunga mâinile si coasta.
Evanghelia nu ne mai da alte informatii despre Sfântul Toma. Potrivit unei traditii din primele veacuri crestine, Toma a predicat învatatura si taina lui Cristos în tinutul îndepartat al Indiei pe coasta Malabar si a fost martirizat aproape de orasul care astazi se cheama Madras. Este un fapt cunoscut, semnalat si de J. Nehru în autobiografia sa, ca în India exista o comunitate crestina straveche, "Crestinii Sfântului Toma", comunitate ce foloseste ritualul liturgic numit "siro-malabar".
Înainte de reforma calendarului din 1 martie 1969, reforma ceruta de Conciliul Vatican II, Sfântul Toma era sarbatorit la 21 decembrie, ziua premergatoare solstitiului de iarna, când pamântul se afla la cea mai mare departare de soare si în consecinta temperatura este cea mai scazuta, iar noaptea, cea mai lunga între toate noptile; era o referire la starea sufleteasca a lui Toma "Necredinciosul". Calendarul nou repune sarbatorirea lui la 3 iulie, data la care era sarbatorit în secolul al VI-lea, amintindu-se aducerea ramasitelor sale pamântesti la Edessa, vechi oras în Mesopotamia, azi localitatea Urfa din Turcia.
Sfântul Grigore cel Mare - Papa, meditând cuvintele "Fericiti cei care nu au vazut si totusi cred" face urmatoarea reflexie: "În noi se împlinesc aceste cuvinte daca credinta noastra este urmata de fapte; caci acela crede cu adevarat care traduce în fapte reale ceea ce crede"; dimpotriva, despre cei care numai cu numele sunt credinciosi, Sfântul spune "prin cuvinte afirma ca îl cunosc pe Dumnezeu, dar îl neaga prin faptele lor" (Omilia 26, 9).
Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti