Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

01 Octombrie - Sf. Tereza a Pruncului lui Isus

01 Octombrie - Sf. Tereza a Pruncului lui Isus

Sfanta Tereza a Pruncului Isus (1873-1897)

1 octombrie (calendar In seara zilei de 30 septembrie a anului 1897, la infirmeria calugaritelor carmelitane din Lisieux (oras in nord-vestul Frantei), o tanara calugarita care abia implinise varsta de douazeci si patru de ani si noua luni, dupa o agonie de doua zile, inchidea ochii pentru viata pamanteasca; era Maria Francisca Tereza a Pruncului Isus si a Sfintei Fete. In acea clipa de seara, la orele 19 si douazeci de minute, s-a implinit dorinta fierbinte exprimata de ea in "Actul de ofranda catre iubirea induratoare": "O, Dumnezeul meu... Vreau ca fiecare bataie a inimii mele sa reinnoiasca de nenumarate ori aceasta ofranda adusa tie, pana cand umbrele se vor destrama si astfel eu sa-ti pot marturisi iubirea mea in vesnica intalnire Fata in Fata". Privind spre Crucifixul ce-l tinea in maini a soptit: "Oh! il iubesc...". Dupa cateva clipe a continuat: "Dumnezeul meu... eu... te iubesc". Au fost ultimele cuvinte, rostite cu glas aproape stins. Dupa noua ani de viata traita impreuna cu Tereza, unele dintre surori se intrebau nedumerite: "Ce s-ar putea scrie in cronica manastirii despre aceasta mult prea tanara calugarita?" Nu au avut ocazia sa observe atitudini sau fapte care sa depaseasca ritmul si cadrul obisnuit al practicilor prescrise de regulamentul vietii de fiecare zi; dar cand sora stareta le-a destainuit insemnarile pe care Tereza le-a notat intr-un caiet intitulat: "Istoria primaverii unei mici flori albe", au recunoscut cu uimire si bucurie ca in mijlocul lor a trait un suflet exceptional de mare. Aceste insemnari, scrise din porunca superioarei manastirii, au fost publicate sub titlul: "Istoria unui suflet"; in scurt timp ele au devenit cunoscute si gustate nu numai in Franta, dar in intreaga Biserica Catolica; ele descopereau taina si frumusetea unei vieti traite in iubirea lui Dumnezeu si trezeau in nenumarate suflete increderea in posibilitatea de a transforma chiar si cele mai simple si banale actiuni in acte de iubire cereasca, iubire aducatoare de pace si bucurie in inimi si intre oameni. Intr-o epoca de aprinse discutii referitoare la legile fundamentale ale vietii omenesti, individuale si sociale, Mica floare din Lisieux afirma prin scrisul si faptele sale ca suprema lege este Iubirea. Sfanta Tereza a Pruncului Isus este ultimul din cei noua copii ai sotilor Ludovic Martin si Zelia Guérin. Ludovic, ceasornicar-bijutier in oraselul Alençon si Zelia, lucratoare intr-un atelier de dantele, s-au casatorit la o varsta mai inaintata; el avea 35 de ani iar ea 27; amandoi, in prima parte a vietii, ar fi dorit sa intre in manastire, dar din diferite motive nu au fost primiti. Dupa casatorie s-au hotarat sa traiasca impreuna ca frate si sora, dar un duhovnic luminat i-a convins sa-si schimbe gandurile. Daca fiecare si-ar fi urmat primele indemnuri ale inimii "cea mai mare sfanta a timpurilor moderne" nu ar fi vazut lumina zilei. In familia Martin viata se desfasura intr-o atmosfera de incredere si bucurii izvorate din munca de fiecare zi si o traire intensa a credintei, concretizata prin rugaciunea de seara facuta impreuna, participarea la sfintele slujbe din duminici si sarbatori, primirea frecventa a Sfintei Impartasanii, dragostea efectiva fata de saraci si bolnavi. Nu au lipsit insa nici incercarile: patru copii, doi baieti si doua fete, au murit de mici; in timpul razboiului de la 1870 familia a fost obligata sa tina in cantonament 9 ostasi germani; Zelia a constatat semnele unei maladii care avea sa o puna in imposibilitatea de a-si alapta copilul pentru a noua oara. Intr-o scrisoare din 3 ianuarie 1873, curajoasa mama anunta rudele din Lisieux: "Ieri, joi, la orele 11 si jumatate noaptea s-a nascut fiica mea cea mai mica. E robusta si sanatoasa si pare foarte gratioasa. Va fi botezata maine, sambata si trebuie sa fiti de fata si voi pentru ca sarbatoarea sa fie desavarsita". La botez a primit numele de Maria Francisca Tereza. Inaintea ei se aflau alte patru surori: Maria, Paulina, Leonia si Celina; toate isi indreptau gandul, adesea si pasii, spre diferite lacasuri de viata manastireasca. La 28 august 1877 Zelia Martin paraseste cuibul linistit din Alençon si trece la cele vesnice. Ludovic, ramas vaduv, deoarece nu se simtea bine cu sanatatea, se retrage impreuna cu fiicele sale in orasul Lisieux, unde se aflau rudele lui apropiate. Aici, Tereza, inconjurata de toti cu dragoste, incepe sa ia cunostinta de bucuriile, dar si de tristetile vietii. La varsta de 10 ani este lovita de o boala misterioasa, cu dureri de cap, insomnii, eruptii, halucinatii. In ziua de 13 mai 1883 are o viziune in care i se arata Maica Domnului si cu un suras ceresc ii reda sanatatea. Pentru Tereza se deschide insa o perioada de framantari sufletesti pe care le destainuie surorii sale Paulina, devenita calugarita, sub numele de Agneza a lui Isus, in manastirea carmelitanelor din Lisieux. Notele bune obtinute la invatatura, felicitarile si aprecierile magulitoare primite din toate partile, diferitele plimbari cu familii inrudite si prietene nu reusesc sa-i indeparteze gandul de la ceea ce ea considera un har deosebit al lui Dumnezeu. "El m-a facut sa inteleg ca adevarata mea glorie nu se va arata in fata oamenilor si ca ea va consta in a deveni o mare Sfanta!!!..." Doua dintre surorile sale, Maria si Paulina, se aflau deja in manastirea din Lisieux; Tereza se simte chemata pe aceeasi cale. Dupa eforturi aproape supraomenesti, ajutata de increderea ei nemarginita in Dumnezeu, obtine asentimentul tatalui sau de a intra si ea in acelasi lacas de rugaciune si inaltare spirituala. Trebuia obtinuta si aprobarea autoritatii bisericesti care nu permitea angajarea in viata aspra a calugaritelor carmelitane decat dupa varsta de 21 de ani. Tereza abia avea varsta de 15 ani.. alte rugaciuni, alte sacrificii, alte demersuri. Cu prilejul unei audiente comune la Papa Leon al XIII-lea, incalcand legile protocolului, isi face curaj si se arunca in genunchi la picioarele Suveranului Pontif si-i spune: "Sfinte Parinte, in onoarea jubileului Sanctitatii Voastre, permiteti-mi sa intru in Carmel la varsta de 15 ani". "...vei intra daca Bunul Dumnezeu va voi". In ziua de 10 ianuarie 1889, Tereza imbraca haina calugaritelor carmelitane, in prezenta tatalui sau grav bolnav, dar nespus de fericit. O neasteptata ninsoare imbraca in alb acoperisurile caselor si gradina manastirii, raspunzand parca la o nemarturisita dorinta a Terezei. A urmat noviciatul, timp in care a indeplinit serviciul de maturatoare a incaperilor manastirii. La 8 septembrie 1890 face profesiunea solemna si definitiva, devenind: "Tereza a Pruncului Isus si a Sfintei Fete". Deoarece si in manastire se afla tot fapturi omenesti, Tereza nu a fost scutita de suferinte, lipsa de intelegere, chiar umiliri dureroase. Desi suferinda, amenintata de tuberculoza pulmonara, nu a refuzat nici o munca, oricat de grea, nu si-a permis nici o abatere de la randuielile aspre ale vietii carmelitane. Lectura operelor Sfantului Ioan al Crucii, apoi a imitatiei lui Cristos si a Sfintelor Scripturi i-au alimentat seninatatea, si netulburata pace. Se considera chemata sa arunce in calea lui Isus florile micilor sacrificii. In timpul liber se ocupa de pictura si poezie spirituala; urmand porunca staretei, cu doi ani inainte de moarte a inceput sa-si consemneze amintirile, gandurile si sentimentele, in minunata "Istorie a unui suflet". Din toate operele sale se desprinde o luminoasa intelegere a vietii crestine, cuprinsa in expresia: "Calea copilariei spirituale". "Eu m-am oferit Pruncului Isus sa faca din mine o jucarie a lui si l-am rugat sa nu ma considere ca un bibelou pretios la care copiii se multumesc doar sa priveasca, ci ca o minge mica, fara valoare, de aruncat la pamant si de batut cu picioarele, sau de strans la piept, atunci cand i-ar face placere". Desi ascunsa de zidurile inalte ale manastirii, Tereza a privit la intreaga Biserica si la intreaga omenire. S-a oferit lui Dumnezeu sa fie inima vesnic neodihnita care prin jertfe si rugaciuni sa trimita intregului organism uman sangele curat al iubirii divine; gandul acesta i-a dat putere si curaj pana in ultima clipa a vietii, din ziua de 30 septembrie 1897. Cu putin timp inainte de a muri, Tereza a promis ca dupa ce va ajunge in cer, va face sa coboare pe pamant o ploaie de trandafiri; ea si-a tinut promisiunea. In urma nenumaratelor binefaceri spirituale si materiale obtinute prin mijlocirea ei, la 17 mai 1925, Papa Pius al XI-lea a ridicat-o la cinstea Sfintelor altare, iar la 14 decembrie 1927 a proclamat-o patroana principala a misiunilor, alaturi de Sf. Francisc Xaveriu. Nenumarate sunt sufletele care si-au regasit pacea si increderea in viata si in Dumnezeu, meditand ultimele cuvinte din: "Istoria primaverii unei mici flori albe": "Da, eu simt ca si atunci cand as avea pe constiinta toate pacatele ce se pot savarsi, as merge, cu inima zdrobita, sa ma arunc in bratele lui Isus, deoarece stiu cat de drag ii este lui Isus fiul risipitor care se intoarce la el. Eu ma indrept spre Bunul Dumnezeu prin incredere si iubire, nu pentru ca in bunatatea lui plina de grija mi-a ferit sufletul de pacatul mortal". Fraza pare neterminata, dar mana Terezei nu a mai putut tine creionul cu care a terminat pagina din urma a manuscrisului. Peste trei luni se afla in imparatia iubirii infinite, fata in fata cu "Iubirea care misca sori si stele". (Paradisul XXXIII, 148). Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti